SPORTURI  »  TENIS  »  LANSARE

GALERIE FOTO Horia Tecău şi-a lansat cartea la Constanţa! Campionul de la Wimbledon le-a făcut un cadou copiilor

Articol de - Publicat miercuri, 03 mai 2017 10:30

Printre participările la turneele puternice din această perioadă în circuitul ATP, Horia Tecău şi-a făcut timp să vină acasă şi să lanseze la Constanţa cartea scrisă special pentru copii de către campionul de la Wimbledon.

Intitulată “Viaţa în ritm de tenis”, aceasta cuprinde poveşti şi fotografii din cariera tenismenului constănţean, din momentul în care s-a întâlnit pentru prima oară cu tenisul şi până la marile performanţe obţinute în sportul la nivel înalt.

Vicecampionul olimpic de la Rio a avut alături trei nume mari ale sportului românesc, Elena Frîncu, vicecampioană mondială la handbal şi membru de onoare al COSR, Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la gimnastică, şi Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti.

La lansare au venit şi oficialităţile oraşului, în frunte cu primarul Decebal Făgădău, tatăl tenismenului, Romeo Tecău, primul antrenor al lui Horia, Ioan Macoveciuc, prieteni, fani, dar şi foarte mulţi copii. „Viaţa în ritm de tenis este una cu multe lecţii. Sunt mulţi ani de când practic acest sport minunat care mi-a oferit multe lecţii din care am învăţat lucruri folositoare nu numai pentru sport, dar şi pentru viaţă.

Mă bucur că prin acest proiect, care îmi este foarte drag, pot da un plus de experienţă şi informaţii copiilor şi părinţilor, care trec acum prin aceeaşi perioadă ca şi mine în urmă cu ani de zile. Am citit multe dintre cărţile scrise de numele mari din tenis, dar aceasta este diferită. Am scris-o pentru copii, pentru ca ei să vină către sport şi lectură.

Prin aceste poveşti, pentru că practic sunt nişte poveşti, le arăt cât de mult m-a ajutat pe mine viaţa sportivă şi lectura, dar şi toate aceste etape prin care am trecut cu antrenorii mei, cu profesorii, cu părinţii, cu adversarii, cu partenerul meu de dublu. Sunt etape folositoare din care am învăţat câte ceva, iar această carte este modul meu de a oferi ceva înapoi tenisului şi tinerei generaţii”, a spus Horia, vizibil emoţionat.

“Să faci sport nu e un chin, ci o plăcere”

După ce a oferit numeroase autografe şi s-a fotografiat cu fanii, Horia a dezvăluit secretul care l-a dus către topul marilor sportivi din tenisul mondial. “În spatele performanţelor, stă pasiunea pentru sport. Am avut mare norocul să mă nasc într-o familie în care tata a practicat sport la nivel înalt.

El m-a îndrumat către sport când eram mic. Am fost la înot, am jucat şi baschet, dar pentru mine s-a potrivit tenisul. Cu ajutorul acestei sport am învăţat că trebuie să fiu disciplinat, că trebuie să mă antrenez, că trebuie să trec peste marile provocări, să am încredere în mine şi mult curaj, să lucrez în echipă şi să fac multe sacrificii.

După atâţia ani de experienţă, mi-am dat seamă că este un sacrificiu, dar în acelaşi timp o acţiune prin care înveţi şi aşa vreau să le-o prezint şi copiilor. Nu este chin să faci sport, ci o plăcere, dacă faci asta în modul potrivit şi cu atitudinea potrivită”, a explicat constănţeanul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Ce apare în CV-ul lui Gigi Becali din Camera Deputaților » Distincția pe care și-a trecut-o + detaliul care îl va enerva la culme pe Talpan
Superliga
Uluitor! Ce apare în CV-ul lui Gigi Becali din Camera Deputaților » Distincția pe care și-a trecut-o + detaliul care îl va enerva la culme pe Talpan
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Superliga
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Ionel Ganea s-a dus după Cristiano Ronaldo în Laponia » Imagini inedite cu fostul fotbalist
Special
Ionel Ganea s-a dus după Cristiano Ronaldo în Laponia » Imagini inedite cu fostul fotbalist

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează