Articol de GSP - Publicat luni, 15 octombrie 2018 20:08
Cornel Dinu a făcut o analiză la rece a partidei dintre România și Serbia, scor 0-0. Fostul selecționer îi oferă și câteva alternative lui Cosmin Contra.
"Serbia ne-a fost net superioară și în prima repriză. Pentru mine e foarte greu să urmăresc astfel de meciuri. După mamă sunt sârb, după creștere și trăire sunt român.
Tadic nu putea să excecute așa lovitura de la 11 metri decât dacă era vorba de vreo pace balcanică. În repriza a doua ne-a salvat doar norocul și lipsa de execuție a sârbilor. Eu aș fi gândit cu totul altfel echipa pentru acest joc", a declarat Dinu la TV Digi Sport.
Alternative pentru Contra
"Selecționerul încearcă să facă ceva, dar trebuie să meargă până la capăt. Era un prilej deosebit să pregătească o echipă pentru preliminarii. Eu aș fi jucat cu Crețu, de la Gaz Metan, un fotbalist pe care îl urmăresc de câțiva ani. E peste tot ce are pe acel post.
Aș fi mers poate și cu Nedelcearu în locul lui Tamaș, chiar dacă nu e nici el tocmai de acest nivel. Aș fi păstrat în stânga cuplul Bancu-Mitriță. Rotariu ar fi fost și el titular. A fost singurul jucător periculos din repriza a doua. Aș fi jucat cu Drăguș atacant central de la început. Aveam nevoie de jucători cu mobilitate", a adăugat Cornel Dinu.
CLASAMENTUL GRUPEI:
Serbia | 4 | 2 | 2 | 0 | 5-2 | 8p |
Muntenegru | 4 | 2 | 1 | 1 | 6-3 | 7p |
ROMÂNIA | 4 | 1 | 3 | 0 | 4-3 | 6p |
Lituania | 4 | 0 | 0 | 4 | 2-9 | 0p |
PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro