Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 19 februarie 2019 10:26
Răzvan Lucescu, 50 de ani, a mărturisit într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor că nimic nu-l mai șochează în viață, cum nici euforiile nu-l mai prind. Și face o analiză rece Ligii 1.
- Cum este Răzvan Lucescu la 50 de ani, pe lângă ceea ce spuneați ieri: „Ambițios, luptător, echilibrat”?
- Am o mult mai mare detașare față de orice. Nu mă mai șochează nimic, nu mă mai surprinde nimic! Poate în anumite situații sunt dezgustat de niște chestii, dar nu trec la extreme. Probabil că, acum 10-12 ani, o victorie precum cea cu Olympiakos, un rezultat uriaș, aș fi trăit-o mult mai euforic, mai exuberant. Acum, sunt relaxat, aștept doar liniștea de după câștigarea titlului, că poate așa reușesc și eu să dorm o noapte fără să mă mai trezesc cu gândul la fotbal, la meciuri.
- Vă veți calma atunci?
- Va fi o liniște de maximum o lună, până se reiau pregătirile, dar măcar s-o am! Acum, în plin campionat, am niște borne obligatorii, pe care trebuie să le trec. Mă gândesc cine ne poate bloca sau unde ne poate bloca. Am trecut cu bine peste "dubla" AEK - Olympiakos, 4 puncte din 6 posibile, e o liniște dată de forța grupului, confirmarea că suntem cei mai buni.
„Am pus ștampila”
- Aveți 9 puncte față de Oly, 14 față de AEK, 9 etape de disputat. Ce emoții să mai aveți? Cine ar mai putea opri PAOK?
- Presiunea rămâne și va fi până la capăt. Da, nu ne taie nimeni capul, dar sunt meciuri complicate. Doar că nu ne mai interesează ce fac ceilalți. Totul este în mâna noastră. Până acum mai trăgeam un ochi, aveam emoțiile împrăștiate, dar după victoria cu Olympiakos suntem focalizați numai la noi și este o încredere foarte mare. Venim după o serie lungă de meciuri, cu multe victorii, am bătut-o de două ori pe Olympiakos, am făcut egal la Atena cu AEK având 60 de minute zece oameni, la Salonic i-am bătut. Ultimul succes din derby-ul cu Oly, 3-1, întregește, pune ștampila puternic că noi merităm tot. Era 3-0 în minutul 88, putea fi și 6-0 la un moment dat.
- Există obsesia de a termina campionatul neînvinși? Doar Panathinaikos a mai reușit aceasta, acum 55 de ani.
- Nu am făcut un țel clar să terminăm campionatul neînvinși. Vrem să câștigăm fiecare meci în parte, îl tratăm doar la victorie. N-are rost să ne irosim energiile, să mergem cu capul departe. Ideea e doar următorul meci, punct.
- Patronul Savvidis e încântat că va aduce titlul la Salonic după o pauză de 24 de ani?
- După victoria de la Tripoli, cu Asteras, ne-a așteptat la aeroport, a îmbrățișat fiecare om în parte. Acum, după Olympiakos, era la fel, foarte satisfăcut. El nu apare în public, nu face declarații pompoase.
- Care a fost cel mai frumos mesaj?
- Ca idee, înainte de interviu, am fost în parc și alergam. Și mi-am adus aminte că înainte de meci, fiecare jucător a vorbit puțin în vestiar, Varela a fost cel mai "touching", a fost mai expresiv. Fiecare fotbalist transmite o unitate atât de puternică, asta e forța noastră, e ceva ce depășește sfera unui meci sportiv. E o îmbinare de unitate, de responsabilitate, de forță, de faptul că suntem și mai puternici. Cuvinte simple, care ajung direct la suflet, spuse pe un ton sigur.
- Ce v-ați spus când s-a fluierat finalul partidei ce vă aduce și mai aproape de primul titlu de campion ca antrenor?
- Doamne! Mi-aduc aminte că m-am îmbrățișat cu un băiat și-i spuneam: „Nu s-a terminat, nu s-a terminat!”. Da, victoria este mare, am o satisfacție imensă, o descătușare. Ei au venit cu o supraîncredere uriașă, nu pricep pe ce se bazau.
„Niciun pas fără să vorbesc cu ei înainte”
- Cât de adevărate sunt zvonurile că ați putea pleca în Turcia, la Galatasaray sau Beșiktaș?
- Nooo... Nu știu de unde a plecat, am înțeles că astea n-ar fi venit din Grecia, în fine. Posibil să fie o "manevră", de-au apărut acum. Hai să-ți spun eu cum stă treaba! Poate să vină și cea mai tare echipă din Europa, eu mai am contract cu PAOK până în vara lui 2020, nu există altă discuție.
- Și totuși, în fotbal se pot schimba multe și peste noapte.
- Am avut discuții și cu proprietarul, și cu băiatul lui, asta anul trecut. Eu le sunt recunoscător că au avut încredere când m-au numit la PAOK, au fost lângă mine la început, când lumea mă privea cu mare neîncredere. Eu le-am zis că nu voi face niciodată un pas fără ca ei să știe și fără o discuție în prealabil. Adică, dinspre mine, înainte de a lua orice decizie, mă voi sfătui cu ei.
- A apărut în Grecia și varianta că vine tatăl tău la PAOK!
- Hai să fim serioși! Vezi, de aceea am ajuns să nu mai citesc ce apare în presă. Scenarii!
„Mă trezesc brusc, «văd» faze din meciul viitor”
- Cum sunt 24 de ore petrecute acasă?
- Am decis să plec a doua zi dimineață după victoria cu Oly, a fost o scânteie. Am zis să ies, să schimb, presiunea a fost uriașă, n-am avut o zi liberă timp de trei săptămâni. N-am vrut să-mi explodeze capul. Jucătorii n-au avut nici ei liber, dar după-amiaza sunt relaxați. Antrenorii termină pregătirea, apoi încep analizele, etcetera. Iar stresul e uriaș.
- V-ați relaxat?
- Am alergat dimineața, am stat cu soția, am mai vorbit, am citit un pic, am ieșit la masă cu copiii și cu mama. Uite, îți spun, nu îmi pot permite luxul să am liber mai mult de 24 de ore! Și nici nu aș putea, e imposibil. Știu cât de complicat e în continuare. Azi-noapte, m-am trezit brusc fiindcă visam meciul viitor, erau niște situații în care trebuia să reacționez, nu eram fericit în acea partidă. Așa mi se întâmplă, mă trezesc în timpul nopții fiindcă „văd” anumite situații.
„Nu mai pierd vremea războindu-mă”
- V-ați vedea vreodată la Steaua / FCSB? Erați un simbol de rival al Stelei.
- Mi-ai pus întrebarea asta și acum două luni. Orice e posibil în viață! Sunt profesionist, am învățat foarte multe... La vârsta pe care o am, acest simbolism este exagerat și determinat de oameni care trăiesc cu foarte multă ură în ei. Mie mi-e foarte greu să vorbesc despre asta, eu am alți adversari, alte lupte de dat. Am venit o zi în țară, presa la aeroport m-a chestionat să răspund că ce a zis ăla, ce a zis celălalt. Oameni buni, nu pierd vremea! Sunt multe lucruri de făcut, ce treabă am eu să răspund, să mă războiesc, pentru ce?! Un om are un caracter, nu-l mai schimbi...
- Vă mai interesează campionatul României?
- N-am văzut niciun meci la TV, dar urmăresc rezultatele.
Analiza fotbalului românesc
- Pe cine vedeți favorită?
- Am avut o discuție cu prietenii mei și vorbeam că e foarte complicat. Se pot întâmpla multe. Îți zic exact când se va intra în play-off. Dar... Dacă Craiova va ști să gestioneze presiunea unui gând de a fi campioană, ar avea șanse mari. De ce? A venit din spate, are parte de o emulație extraordinară, joacă mereu cu stadionul aproape plin, toate lucrurile sunt bine și corect puse la punct la nivel financiar, are un antrenor care lucrează și organizează echipa. Nu știu cum va gestiona această situație specială. Și pe CFR Cluj aș vedea-o ca pe o echipă puternică, dar a avut un avantaj consistent pe care l-a cam pierdut. Și-am înțeles că ar fi apărut și niște probleme la nivel managerial, nu știu cât de înțelepți vor fi oamenii de acolo ca să le gestioneze.
- Și FCSB?
- Aș fi pus-o alături de Craiova ca stabilitate, ca forță a numelui, ca lot foarte bun. Dar prea multe oscilații, prea multe situații extreme ca rezultate, iar asta nu transmite o forță și un echilibru al echipei. S-ar putea ca această instabilitate, dezechilibru de rezultate, să însoțească gruparea și-n play-off. Și-atunci îi va fi greu să câștige campionatul. E prea mare nebunia. Rezultat bun, rezultat slab, azi așa, mâine invers.
- Dinamo va continua șirul minunilor?
- Ce înseamnă minune? Dinamo se apropie de o normalitate, nimic mai mult.
- Sunt de condamnat, fotbalistic, Mitriță la New York și Stanciu în Arabia Saudită?
- Nu putem noi să punem eticheta. Și-n America e o evoluție a fotbalului, se lucrează foarte serios, nu te îngropi, fotbal e peste tot pe mapamond. Și-n Arabia Saudită la fel, s-a dat drumul la mulți străini. Nu trebuie judecați. Apoi, fiecare om știe ce nevoi are, ce probleme. De ce trebuie să-l tragem noi la răspundere?
„Victoria lui PAOK cu Olympiakos a fost o lecție de fotbal, de devotament. Totul a fost făcut de fiecare component al familiei PAOK pentru fiecare. Jucătorii mei sunt perfecți!”
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic„Chiar îmi place de Răzvan Lucescu, e un băiat de calitate. Eu zic că e posibil să ajungă mai mare decât tatăl lui. Face treabă și la echipele mici, nu poți să zici că PAOK Salonic e cea mai valoroasă din Grecia. Dar uite că ia campionatul acolo! E mare lucru ce face”
Gigi Becali, patron FCSB
Ce-a realizat Lucescu până la 50 de ani:
- În ediția 2002/2003 era vicepreședinte al clubului Rapid București, antrenor fiind Mircea Rednic. Răzvan a avut partea lui de contribuție la câștigarea ultimului titlu de campioană al giuleștenilor
- În ediția 2005/2006, primele succese majore ca antrenor: a dus Rapidul până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, pierzând calificarea după două remize cu Steaua, apoi a câștigat Cupa României cu „feroviarii”
- În sezonul 2006-2007, a cucerit pentru a doua oară, consecutiv, Cupa României cu Rapid București.
- În 2013 a câștigat Cupa Qatarului cu El Jaish.
- În 2015 a dus-o pe Xanthi în finala Cupei Greciei, prima performanță de acest gen a micuței formații din nordul țării. A ratat trofeul, 1-3 cu Olympiakos.
- Anul trecut, a câștigat Cupa Greciei cu PAOK Salonic, după o finală entuziasmantă, 2-0 la Atena cu AEK. A pierdut titlul în favoarea acestei echipe în urma depunctărilor primite după meciurile cu AEK și Olympiakos. PAOK a început actuala ediție cu o depunctare de 2 puncte!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro