Articol de GSP - Publicat joi, 25 aprilie 2019 15:08
Ion Țiriac anunțat în septembrie că vrea să organizeze un turneu WTA important în România, la Cluj, iar primarul Emil Boc i-a dat azi răspunsul.
Emil Boc, cel care în weekend a susținut echipa României de Fed Cup, a explicat în ce condiții ar putea avea loc turneul.
„Noi suntem deschiși la orice variantă, la orice posibilitate și la orice alternative de a avea un asemenea turneu. Indiferent cine îl propune, suntem extrem de deschiși. Din această perspectivă Clujul are resursele, are infrastructura și este singurul oraș din România care poată să ofere toate acestea. Am avut mai multe discuții, pe mai multe paliere, și cu mai multe persoane.
Eu sper să se concretizeze pentru că deschiderea noastră este mare. Ne interesează să avem la Cluj un asemenea turneu. Evident că resursele publice sunt limitate. Noi nu putem aloca din bani publici premii pentru jucători, putem pune la dispoziție doar logistica”, a declarat Emil Boc pentru Ziua de Cluj.
Până acum, la Cluj, în Sala Polivalentă, au avut loc mai multe meciuri ale echipelor României de Fed Cup și Davis Cup.
„Mă duc la Cluj să vorbesc cu primarul de acolo. Sunt două, trei, patru turnee feminine de vânzare. Cred că un turneu feminin mai mare de 250 puncte WTA îşi are locul în România” Ion Țiriac în septembrie 2018