GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  PARIURI SPORTIVE

A visat care e pariul câștigător și a luat 25.000 de lire!

Articol de - Publicat marti, 07 aprilie 2020 11:34

Un fan al lui Liverpool pe nume Adrian Hayward, din Newbury, oraș cunoscut pentru cursele de cai pe care le organizează, a dat lovitura vieții atunci când a ales să își urmeze intuiția și să mizeze pe un eveniment ce îi apăruse într-un vis.

Povestea se pretrece la începutul anilor 2000, pe vremea când Xabi Alonso era în al doilea an al contractului său cu formația de pe Anfield. 

Un vis în valoare de 25.000 de lire

Așadar, suntem în 2005. Adrian Hayward, microbist și mare fan Liverpool, visează într-o noapte că Xabi Alonso va înscrie pe parcursul sezonului din propria jumătate de teren. ”Eram suporter al lui Liverpool de 26 de ani și observasem în sezonul precedent că Alonso șutează destul de des de la mijlocul terenului”. Hayward a mers la o agenție de pariuri și a solicitat o cotă pentru ca acest lucru să se întâmple. Bookmakerii și-au frecat mâinile când au auzit. Miza? 200 de lire! ”Am crezut că vor fi 200 de lire câștigate foarte ușor”, își amintesc cei de la agenție. Motiv pentru care i-au oferit o cotă generoasă, 125.00.

Visul lui Adrian Hayward s-a transformat în realitate pe 7 ianuarie 2006, atunci când Xabi Alonso a marcat din propria jumătate de teren în poarta celor de la Luton Town, în turul trei al Cupei Angliei. ”Nu mai pariasem niciodată atât de mulți bani. Dar am avut un fel de premoniție. Și, după ce am pariat, mereu m-am gândit că dacă va fi ca Alonso să înscrie din jumătatea sa de teren, probabil o va face într-un meci de Cupă. Nu mi-a venit să cred când am văzut că portarul lui Luton a urcat în atac la un corner, iar Xabi a recuperat mingea. I-am strigat să șuteze! Am crezut că o să leșin. Când mingea a intrat în poartă, am înnebunit de fericire”. 

Pentru Luton au înscris Howard 31, Robinson 43, Nicholls 53 (pen). Golurile lui Liverpool au fost marcate de Gerrard 16, Sinama Pongolle 62, Alonso 69, Sinama Pongolle 74, Alonso 90. La scorul de 4-3 pentru echipa sa, Xabi Alonso a înscris din propria jumătate de teren, în minutul 90. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează