Articol de Răzvan Cîrceag - Publicat miercuri, 29 aprilie 2020 12:30
Ionel Dănciulescu și Claudiu Niculescu, ambii ajunși la 43 de ani, au început fotbalul împreună, la CSȘ Slatina, și tot împreună au scris istorie în fotbalul românesc, la Dinamo. Acolo unde și-au împărțit și titlurile de golgheter al Ligii 1, fiecare având câte două astfel de trofee. „Clau-gol” a dezvăluit astăzi la GSP Live secretele cuplului N&D.
Prezent în această dimineață la GSP Live, Claudiu Niculescu a oferit mai multe detalii neștiute despre cuplul care a făcut furori la Dinamo, respectiv în Liga 1, și care a fost cheia din spatele succesului lor.
„Chiar dacă suntem de aceeași vârstă, am jucat fotbal la grupe diferite. Când am trecut pe teren mare a venit și Danciu, am făcut acel cuplu aproape toată perioada junioratului și marcam foarte mult. A contat foarte mult că am jucat împreună și la copii. Noi nu trebuia să vorbim, știam că dacă Danciu primește mingea trebuia să fiu obligatoriu în spatele lui.
El era cel de-al doilea vârf, eu eram vârf împins, iar el știa că sunt în spatele lui în permanență, eu îl știam pe el că face o chestie: sărea peste minge sau lăsa mingea să treacă. Eu doar îi deviam după, era un fel de 1-2. Îmi lăsa mingea fără să o preia, el pleca mai departe, iar eu îi deviam mingea mai departe. Așa am reușit să marcăm mult goluri. Și mai aveam multe lucruri de genul. De exemplu, dacă cumva eu scăpam la centrare, Danciu ataca mai rar colțul scurt, știam că trebuie să scot mingea puțin înapoi, eu atacând colțul scurt foarte mult”.
VIDEO Niculescu vorbește despre secretele succesului alături de Dănciulescu
Cei doi atacanți au niște cifre fabuloase în tricoul „câinilor”, Niculescu a marcat 97 de goluri în 191 de partide, în timp ce Dănciulescu are 152 de goluri în 355 de partide. În continuare, Niculescu a vorbit la GSP Live despre cât de greu se formează un astfel de cuplu.
„Unui antrenor îi ia foarte mult să omogenizeze doi fotbaliști astfel. Să spunem că un club cumpără doi atacanți, care nu se cunosc, și ca să-i facă să se înțeleagă în acest mod îți trebuie cel puțin jumătate de an.
Noi ne știam foarte bine mișcările din copilărie, ne simțeam, nu trebuia să vorbim, nu trebuia să ridicăm privirea, doar îmi auzea puțin vocea și știa unde sunt. Am făcut asta de multe ori. Am fost 10 ani împreună la juniori, apoi ne-am reîntâlnit după 4-5 ani la Dinamo, și acolo am jucat încă 8-9 ani. Contează foarte mult să îți cunoști foarte bine colegii”.
„Claudiu era de mic tehnicuţ şi talentat. Nelu a fost ambiţios şi muncitor. Dănciulescu a fost mereu factorul de echilibru între cei doi. N-ar fi existat, cu adevărat, unul fără celălalt" -Ion Pîrvulescu, profesorul celor doi de la CSŞ Slatina
Palmaresul celor doi, în tricoul lui Dinamo
Claudiu Niculescu:
7 trofee: titlul de campion (2002, 2004, 2007), Cupa României (2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005)
2 titluri de golgheter al României (2005, 2007)
18 goluri a înscris în cupele europene, fiind cel mai bun marcator în competițiile internaționale, depășindu-l pe Dudu Georgescu
Are cele mai multe prezențe în cupele europene, 43 de jocuri, cu două mai multe decât ex-colegul său Ionel Dănciulescu.
Ionel Dănciulescu:
8 trofee: titlul de campion (2002, 2004, 2007), Cupa României (2003, 2004, 2012), SuperCupa României (2001 și 2004)
2 titluri de golgheter al României (2004 și 2008)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro