Articol de GSP - Publicat marti, 22 septembrie 2020 13:30
Tadej Pogacar, tânărul cu față de copil și cu instinct de prădător, a uimit o lume întreagă câștigând ediția de anul acesta a Turului Franței. Scurta dar spectaculoasa sa carieră anunța însă un potențial campion.
de Adrian Cochino
Când tricoul galben Primoz Roglic a încheiat cățărarea La Planche des Belles Filles în contratimpul de sâmbătă, cu o față suferindă, casca aerodinamică strâmbă pe cap, la aproape două minute în urma compatriotului său sloven Tadej Pogacar, toată lumea a avut aceeași reacție.
Inclusiv Pogacar.
„Tadej, ai câștigat Turul Franței”, i-au spus reporterii.
„Cred că visez, nu știu ce să zic”, a răspuns Pogacar, care tocmai devenea cel mai tânăr câștigător al Marii Bucle de 116 ani încoace.
Cum a reușit totuși un tânăr de 21 de ani (a împlinit 22 de ani luni), aflat la debutul său în Turul Franței, să câștige competiția și să învingă pe drum, de unul singur, campioni deja dovediți și super-echipe precum Jumbo Visma sau Ineos?
Răspunsul poate fi găsit în scurta, dar remarcabila carieră a lui Pogacar.
Începutul lui Pogacar: mai întâi fotbal
Pogacar s-a născut în 1998, într-un orășel aflat la nord de capitala Sloveniei, Ljubljana, la vreo două luni după ce Marco Pantani făcea istorie în Turul Franței, învingându-l pe favoritul Jan Ullrich, mulțumită unei incredibile victorii în Alpi.
Dar nu bicicleta i-a atras atenția mai întâi, într-o țară care nici nu are tradiție în ciclism, ci mingea de fotbal. Pogacar a petrecut câțiva ani la clubul Komenda, antrenându-se pentru o posibilă carieră în fotbal încă din școala elementară.
Nu este singurul care și-a schimbat sportul pe parcurs. Belgianul Remco Evenepoel a jucat la rândul său fotbal mai întâi, iar slovenul Primoz Roglic a avut chiar o carieră de săritor cu schiurile, înainte de a trece la ciclism, la maturitate.
Pogacar a înțeles mai devreme, la nouă ani, că se simte bine pe bicicletă, și asta mulțumită fratelui său, Tilen, care se înrolase înaintea sa sub culorile clubului Rog Ljubljana.
Fratele a renunțat ulterior la ciclism, dar Pogacar a continuat. În 2008, participa deja la prima sa cursă.
2018, anul care a anunțat un campion
Pogacar a avut constant rezultate bune, dar anii 2018-2019, cei cruciali, care au făcut trecerea de la juniorat la plutonul de elită, și care se dovedesc de multe ori prea complicați pentru mulți cicliști tineri, au fost unii nebuni.
- La începutul lui 2018, Pogacar câștiga titlul național la ciclocros apoi termina pe locul întâi atât la cursa pe șosea cât și la contratimp la Campionatele Naționale Under-23.
- Apoi a câștigat Tour de la Paix Under-23 cu o victorie fabuloasă în ultima etapă, după un atac de unul singur în ultimii 30 de kilometri.
- Alte victorii au urmat, dar cea mai importantă a fost cea din Tour de l'Avenir, competiția Under-23 care sugerează cine sunt viitorii campioni ai marilor tururi, și care a mai fost câștigată în ultimii ani de oameni precum Egan Bernal sau Miguel Angel Lopez.
În momentul acela, Pogacar semnase deja cu actuala sa echipă, UAE Team Emirates.
Senzație în primul Mare Tur
În 2019, primul său an în plutonul de elită, Pogacar și-a mărturisit nervozitatea, doar că aceasta nu au durat prea mult.
„La început eram emoționat, dar la prima cursă din Australia m-am simțit foarte bine. M-am surprins și pe mine concurând destul de repede pentru locuri cât mai bune în clasament, așa cum am făcut în Algarve. Nu mi-am imaginat că se va întâmpla atât de repede”, a spus Pogacar, potrivit Cyclist.co.uk.
Sezonul a fost incredibil. Pogacar a câștigat Volta ao Algarve. Apoi, a venit primul în Turul Californiei, într-o competiție cu veterani ai plutonului, dar și cu alte talente de viitor, precum columbianul Sergio Higuita, aflat în mare formă.
Partea mai spectaculoasă abia urma. Pogacar ar fi trebuit să își facă debutul într-un mare tur abia în 2020, o decizie precaută, ținând cont de vârsta sa și de faptul că o competiție de trei săptămâni se poate dovedi copleșitoare din punct de vedere fizic și psihic.
Dar succesul din prima parte a sezonului l-a împins pe tânărul sloven în Turul Spaniei.
A avut un parcurs uluitor, câștigând trei etape de munte și terminând competiția pe locul trei, după compatriotul său Primoz Roglic și veteranul Alejandro Valverde.
Ce a remarcat toată lumea a fost spiritul combativ al lui Pogacar, care a atacat fără încetare în numeroase etape, recuperând pierderile din zilele mai proaste, lăsând în urmă echipe întregi precum Jumbo Visma, Movistar sau Astana care alergau încolonate pentru liderii lor.
O maturizare rapidă
Neil Stephens, directorul UAE Team Emirates, se declară și acum surprins de maturitatea lui Pogacar.
„Nu e normal. E foarte calm, independent, dar ascultă tot ce îi spui, îți urmează sfaturile și întreabă lucrurile potrivite, fără să își piardă inițiativa”, spune Stephens.
Despre maturizare vorbește chiar Pogacar. ”Jobul ăsta m-a determinat să iau decizii importante la o vârstă foarte tânără, dacă e să mă compar cu prietenii mei”, spune el.
„E necesar să crești cât mai repede. Înveți cum să lucrezi cu oamenii, înveți cum funcționează viața”, explică slovenul.
Un prădător în acțiune
Dar dacă maturizarea l-a ajutat să facă față cu brio presiunilor competiționale, instinctul său de prădător este cel care l-a transformat așa de repede într-un mare campion.
„Un rechin în blană de oaie”, titrează site-ul Cycling News, care îl citează pe Andrej Hauptman, un vechi antrenor al lui Pogacar, acum în echipa UAE.
„Tadej e un tip simplu, onest, e un copil normal. Dar în cursă este foarte competitiv. Când vede că ceilalți sunt în dificultate se transformă într-un rechin”, spune Hauptman.
Tot Hauptman este cel care a relatat, într-un interviu recent pentru Procycling Magazine, cum l-a cunoscut pe Pogacar, în urmă cu zece ani, la o cursă pentru copii lângă Ljubljana.
„Am ajuns cu întârziere la cursă și primul lucru pe care l-am văzut a fost un grup mare de cicliști adolescenți în frunte și pe tipul ăsta mai mic, mult mai tânăr, cu 100 de metri în urma lor, încercând să îi ajungă”, povestește Hauptman.
„Le-am zis organizatorilor, trebuie să facem ceva să îl aducem pe micuțul ăsta înapoi în pluton înapoi, iar ei mi-au răspuns: 'Nu, nu e ce crezi, el e în frunte, cu o tură în fața tuturor'. Și tipul ăla micuț era Tadej”, spune Hauptman.
Încrezător până la capăt
Rezultatele arată clar că Pogacar nu a venit de nicăieri, iar asta răspunde parțial și temerilor privind dopajul, pe care toți fanii ciclismului le poartă mereu în minte.
Chiar și așa, victoria slovenului în această ediție a Turului rămâne unul dintre cele mai spectaculoase momente din ciclismul recent.
Lipsa unei echipe puternice în jurul său a fost vizibilă toată competiția. Pogacar a pierdut timp prețios în vânt, în etapa a șaptea, iar apoi a fost mereu singur pe cățărări, în momente în care Jumbo Visma mai avea cel puțin unul sau doi oameni alături de Primoz Roglic.
Dar a atacat mereu sau în orice caz, a făcut-o atunci când a fost capabil. A câștigat etapa a opta și a recuperat 40 de secunde din pierderea suferită anterior. Apoi a câștigat încă o etapă, după o săptămână.
Mai important, a rămas aproape mereu constant, în frunte, probabil încrezător că poate răsturna clasamentul până în ziua contratimpului.
Pogacar câștigase deja contratimpul la Campionatele Naționale, chiar în fața lui Roglic, dar Roglic era totuși, în ochii tuturor, favoritul. Calculele, așa cum a arătat realitatea din teren, au fost date rapid peste cap.
Ce a reușit sâmbătă tânărul sloven va rămâne în istorie. Viitorul se anunță însă foarte competitiv.
Într-o formă proastă anul acesta, columbianul Egan Bernal (23 de ani), câștigătorul de anul trecut al Marii Bucle, se va întoarce fără îndoială pentru a-și demonstra talentul.
Remco Evenepoel (20 de ani) sau Thomas Pidcock (21 de ani), așteaptă și ei să intre în lupta pentru marile tururi.
Dacă ultimii doi ani ai ciclismului profesionist ne-au învățat ceva, este că a sosit vremea tinerilor în pluton.