FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - AUSTRIA 0-1

Vocile Gazetei » România - Austria, comentat de Ioanițoaia, Geambașu și Buzărin: „Atât putem și atât vom putea destui ani de aici înainte. Fotbalul românesc a intrat încet și sigur în lumea a treia a fotbalului european”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020 21:05 / Actualizat joi, 15 octombrie 2020 00:41

Meciul România - Austria a fost comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia (director GSP), Cristian Geambașu și Alin Buzărin (editorialiști GSP). Aici puteți citi opiniile lor de dinaintea meciului, de la pauză și de la final!

ROMÂNIA - AUSTRIA 0-1. Final de meci:

Ovidiu Ioanițoaia: Criză profundă
În repriza secundă, meciul s-a încins și s-a transformat într-unul pe contre, totuși nespectaculos. După ce șansa ne-a surâs din nou, bara salvându-l a doua oară pe Tătărușanu, n-am scăpat de ce ne-a fost frică. Tot mai solicitată, originala noastră apărare în 4 a fost surprinsă pe picior greșit și Schopf a înscris. Gol în urma căruia, învinsă în meciul tur, Austria și-a luat o revanșă pe care aș numi-o meritată. Această victorie a ei vine să ilustreze și mai convingător, de-a dreptul dureros, declinul selecționatei lui Rădoi, ajunsă la al treilea eșec consecutiv. De acord că naționala a jucat la Ploiești mai coerent, mai legat decât la Reykjavik și la Oslo. A avut o atitudine schimbată în bine și chiar câteva momente remarcabile. Din păcate însă, pentru că a pierdut iarăși, e clar că traversează o criză profundă. Rămâne de văzut în ce măsură Rădoi, în care Federația continuă să aibă deplină încredere, va izbuti să ducă la mal o corabie ce ia tot mai multă apă. Personal, am speranțe, dar mărturisesc că slabe.

Cristian Geambașu: Trebuie, chiar trebuie?
Dacă România ar avea în loc de un mijlocaș ca Cicâldău un mijlocaș ca Lainer, dacă România ar avea un fundaș stânga ca Alaba, nu ca Bancu, dacă Toșca ar arăta cât de cât ca Hinteregger... Hai să ne oprim. Atât putem și atât vom putea destui ani de aici înainte. Fotbalul românesc a intrat încet și sigur în lumea a treia a fotbalului european. Și va ieși greu de acolo, atât timp cât regula jucătorilor sub 21 de ani este refuzată de antrenori. Exact oamenii care ar trebui să promoveze tinerii.
Am reușit totuși, tristă performanță, să nu luăm bătaie rău. Doar 0-1 cu Austria și a treia înfrângere în mai puțin de o săptămână. Nu asta își dorea Mirel Rădoi imediat cu 0-4 la Oslo? A, da, el trebuie să continue la națională. Trebuie?

Alin Buzărin: Schlagere în devenire 
Am mai ratat un obiectiv, Liga Națiunilor. Al doilea obiectiv eșuat în doar șase zile. Dar ratarea NL e floare la ureche, față de Europeanul pe care-l vom găzdui fără să participăm la el. N-am jucat bine, ci mai puțin prost ca la Oslo. Am tropăit nesemnificativ, mici și galbeni, pe lângă o echipă a Austriei clar mai bună. Am stat pe 0-0 timp de 75 de minute, am luat acel gol după un nou hiatus defensiv al lui Bancu, apoi n-am mai putut nimic. Schlager, Baumgartner și ceilalți au fost clar peste noi, iar schimbările făcute de Rădoi n-au adus absolut nimic. Suntem mici, dar sperăm. Nu cântăm melodii cunoscute, suntem doar slagăre în devenire. Sau Schlagere...

ROMÂNIA - AUSTRIA 0-0. La pauză:

Ovidiu Ioanițoaia: O primă repriză echilibrată și din punctul nostru de vedere net mai bună comparativ cu cele similare de la Reykjavik și Oslo. Cu o așezare avansată și amenințătoare, curajoasă, "tricolorii" au avut câteva combinații reușite. Dar și noroc în faza în care Gregoritsch a trimis balonul în bară. În opinia mea, rezultat echitabil la pauză, în ciuda iureșului din final al băieților lui Rădoi, care au irosit 3 ocazii prin, cronologic, Bancu, Maxim și Alibec.

Cristian Geambașu: Austria fără Marcel Sabitzer este ca Austria fără Alpi. Primează așadar forța grupului, un grup în care îl găsim pe un oarecare Alaba de la Bayern. Chiar și așa, fără steaua lor din atac, austriecii au avut ocaziile primei reprize, prin Schlager și Gregoritsch. Ai noștri s-au mișcat totuși mai bine decât la Reykjavik și la Oslo, cu Mitriță și cu Alibec mai vii în față, cu Stanciu, Maxim și Marin mai harnici la mijloc. Problema rămâne apărarea, în special la acțiunile rapide și verticale ale adversarilor. Altfel, nelipsitul Deac a făcut un fault de roșu la Hinteregger și mi se pare primul candidat la schimbare după primele 45 de minute.

Alin Buzărin: Dacă n-am fi pierdut penibil ultimele două meciuri, ne-am fi înecat in clișee cu drumul bun pe care suntem. Pierzându-le, suntem tot alăturea cu drumul. Părem să mergem tot spre nicăieri, neîndrăzneți, agitați, abulici, fără realizări. Am avut două jumătăți de ocazi (Bancu, Alibec), iar ei una mare de tot, bara aceea. Am ajuns să ne bucurăm de 0-0 la pauză, la noi acasă!

România - Austria, înainte de meci:

Ovidiu Ioanițoaia: Observ că, mai precaut, Rădoi începe cu o echipă mai rodată, mai experimentată, în care cel mai tânăr e Răzvan Marin de 24 de ani și 4 luni. Sper că de data asta a ales mai bine, că sistemul cu numai 4 apărători, dar cu 3 atacanți se va dovedi eficient. E lăudabil că vrem să atacăm, însă trebuie să și putem. Decisiv va fi, cred eu, să nu rămânem prea des descoperiți în defensivă.

Cristian Geambașu: Trăim pe altă planetă. Cel mai rău este că unii dintre oamenii care au făcut gloria fotbalului românesc, cât este ea, trăiesc imponderabil pe acea planetă imaginară unde Ianis Hagi este proiecția peste timp a lui Zinedine Zidane. Vă dați seama ce coate trebuie să își fi dat ziariștii austrieci la vorbele lui Gică Hagi, în condițiile în care Ianis a fost cel mai slab jucător al României conform sta-tis-ti-ci-lor. Al rapoartelor de joc, nu al impresiilor noastre poate subiective. Sigur dușmănoase, vor sublinia patrioții.
Ce să așteptăm de la meciul cu Austria? 1. Să nu ne (mai) facem de râs. 2. Să înțelegem de ce și pentru ce este folosit Deac în primul 11, în ciuda lipsei absolute a realizărilor. Aici recunosc că m-am inspirat din nedumerirea unui mare fotbalist român care a înscris un gol antologic cu Argentina în 1994. 3. În rest, Doamne-ajută! Ruga asta este în concordanță cu bigotismul vândut drept credință de fotbalistul român de pretutindeni.
Las pe seama specialiștilor analizele privind alcătuirea echipei, stilul, planul tactic. Dar presimt că va fi altceva decât la Klagenfurt.

Alin Buzărin: Pentru că seamănă mai mult cu Zidane decât cu taică-su, Ianis e rezervă. Avem iarăși șase schimbări față de Oslo, după ce la Oslo am avut șapte față de Reykjavik. Totul e la voia întâmplării, dar căutăm un xerox să copiem meciul și rezultatul de la Klagenfurt. Măcar un indigou! Iar Burleanu ne spune că nu-s probleme, iar obiectivul e Mondialul din 2088. Și fotbalul feminin, și cel de pe uliță. Puneți-vă masca, dom' președinte, să nu se vadă rictusul!

Citește și:

România - Austria 0-1 FOTO » Octombrie de coșmar! 3 înfrângeri pentru „tricolori” în numai 6 zile

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
Liga 2
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”
Superliga
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (83)
florar
florar  •  15 Octombrie 2020, 09:12
Postat de cpt.ahab pe 15 Octombrie 2020, 08:40

"Regula jucătorilor sub 21 de ani este refuzată de antrenori". Geambașule, e doar o regulă tâmpită! De aia antrenorii o refuză. Promovarea trebuie să se bazeze doar pe valoare, nu pe pila adusă de regulă. E nevoie ca România să crească fotbaliști adevărați, așa cum e nevoie să producă meseriași adevărați în absolut orice domeniu. Fără asta, orice impunere seacă va fi doar frwcție la picior de lemn.

Ce bună ar fi regula asta și la GSP!!!!

cpt.ahab
cpt.ahab  •  15 Octombrie 2020, 08:40

"Regula jucătorilor sub 21 de ani este refuzată de antrenori". Geambașule, e doar o regulă tâmpită! De aia antrenorii o refuză. Promovarea trebuie să se bazeze doar pe valoare, nu pe pila adusă de regulă. E nevoie ca România să crească fotbaliști adevărați, așa cum e nevoie să producă meseriași adevărați în absolut orice domeniu. Fără asta, orice impunere seacă va fi doar frwcție la picior de lemn.

the.fixer
the.fixer  •  15 Octombrie 2020, 08:24

Ba ziaristii lui peste, de ce nu veniti cu solutii cu idei constructive? De clampanit si scris la comanda ne-am tot saturat! Voi presa si televiziunile aveti cea mai mare parte de vina la decaderea fotbalului romanesc! Pentru ca santeti ***! L-am mai auzit aseara si pe Decebal Rădulescu.... Doamne..... nu poate rosti doua fraze! Genul de *** care spune povestile altora de la bodega din cartier! Ca el sant o gramada in presa si televiziune! De aude Udrea? Craitoiu? Raureanu?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (83)
Comentează