Articol de GSP - Publicat luni, 08 martie 2021 23:00 / Actualizat luni, 08 martie 2021 23:12
FC Voluntari și Dinamo au remizat, scor 1-1, în ultimul duel al rundei #26 din Liga 1. Steliano Filip (26 de ani, fundaș stânga) nu e mulțumit de rezultatul obținut.
„Nu ne ajută cu nimic acest egal. Din păcate, nu am ştiut să ţinem de rezultat. Am avut 1-0, am controlat jocul, dar degeaba.
Nu pot spune că a fost cel mai frumos gol marcat de mine. Dacă obţineam victoria, era cel mai frumos. Preferam să nu marchez, preferam să fiu cel mai slab de pe teren și să câştigăm. Avem nevoie de puncte, nu de goluri frumoase.
Cu Ivanov a fost o dispută, eu am dat în minge, a urlat, i-am spus ce am făcut, s-a ridicat și m-a luat de gât, atât”, a declarat Filip la Telekom Sport.
Voluntari - Dinamo 1-1. Steliano Filip, în centrul atenției
- Steliano Filip a deschis scorul la Voluntari cu o superexecuție, „exterior" din prima ('19), după o centrare trimisă de Sorescu.
- În repriza a doua, Stelu a provocat și o eliminare. Antoni Ivanov, mijlocașul central al lui FC Voluntari, a văzut direct cartonașul roșu în minutul 60 după ce l-a luat de gât și l-a împins pe Filip.
Vasile Maftei, după FC Voluntari - Dinamo 1-1: „Am jucat mai bine în 10 oameni”
Cred că e un punct câștigat. Am fi putut să marcăm și golul doi, am avut câteva contraatacuri periculoase, dar lipsa de concentrare la finalizare a făcut să nu înscriem. Puteam să și pierdem pe final. Am jucat mai bine în 10 oameni, paraxoxal. Per total, dacă facem o analiză, cred că rezultatul este echitabil. Am făcut 4 schimbări la pauză pentru că lucrurile nu au mers bine în prima repriză
- Vasile Maftei, „secund” FC Voluntari
Cele mai tari imagini din meciul FC Voluntari - Dinamo 1-1
Clasament Liga 1
Constantin Eftimescu, apariție rară » Șeful din acte de la Dinamo dezvăluie noua promisiune a spaniolilor
Citește mai multe știri despre meciul FC Voluntari - Dinamo:
Moment violent! L-a luat de gât pe teren și a văzut „ROȘU” direct
Supergol în FC Voluntari - Dinamo! Execuție splendidă reușită de Steliano Filip
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora