Articol de Alexandru Barbu - Publicat duminica, 27 iunie 2021 17:00 / Actualizat duminica, 27 iunie 2021 20:19
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, un fin cunoscător al tenisului, a prefațat pentru GSP.ro turneul feminin de la Wimbledon, pe al cărui tablou principal vor lua startul nu mai puțin de 6 jucătoare din România.
- Ediția din acest an de la Wimbledon este programată în perioada 28 iunie - 11 iulie 2021.
- Reprezentantele României la Wimbledon 2021: Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Patricia Țig.
- Simona Halep, campioana en-titre, s-a retras din cauza unei accidentări la gambă.
CTP, înainte de Wimbledon: „Jucătoarele noastre nu sunt obișnuite cu iarba”
„Wimbledon e un turneu foarte greu pentru jucătoarele din România. Cu excepția Simonei Halep, care a reușit să facă semifinală, sferturi, a și câștigat competiția. Simona e unică din această perspectivă. Celelalte tenismene de la noi nu au reușit în ultima vreme să ajungă în fazele superioare ale competiției.
Iarba e o suprafață dificilă, se joacă pe iarbă doar o perioadă scurtă pe an, nu te poți pregăti mult, doar maximum 2-3 turnee. Apoi, vine Wimbledon, unde trebuie să lovești mingea cu totul diferit, se schimbă tehnica de lovire și nu e ușor pentru sportivele noastre, valoroase în primul rând pe zgură sau pe hard, unde au reușit rezultate bune și Monica Niculescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea.
De altfel, noi nu avem niciun teren de iarbă în țară, doar zgura. În aceste condiții, faptul că avem 6 jucătoare pe tabloul principal de la All England Club este o performanță în sine pentru tenisul românesc”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru GSP.ro.
6 jucătoare din România în primul tur la Wimbledon
- La a 12-a participare din carieră la Wimbledon, Sorana Cîrstea (45 WTA) va avea o adversară accesibilă în primul tur, pe Samantha Murray Sharan (33 de ani, 225 WTA), beneficiară a unui wild-card.
- Irina Begu (79 WTA) a avut și ea șansă. Așteaptă terminarea calificărilor pentru a afla ce adversară întâlnește.
- Patricia Țig (62 WTA) nu a fost la fel de norocoasă și va da peste rusoaica Daria Kasatkina (34 WTA) în primul meci.
- Ana Bogdan (92 WTA) trebuie să treacă în primul tur tot de o rusoaica, Anastasia Pavlyuchenkova (19 WTA), proaspăta finalistă de la Roland Garros.
- Mihaela Buzărnescu (148 WTA) va înfrunta una dintre cele mai bune jucătoare din istoria turneului londonez, pe Venus Williams (112 WTA).
- România o mai are la Wimbledon și pe Monica Niculescu (193 WTA), care nu a avut emoții în disputa cu Kristie Ahn (118 WTA), scor 7-5, 6-1.
Simona Halep a explicat pentru Gazetă reacția avută după câștigarea Wimbledonului în 2019
Citește mai multe articole din tenis:
Imagine pentru istorie: cu cine s-a antrenat Roger Federer la Wimbledon
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”