INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DANEMARCA

Incidente uluitoare în Danemarca » Un antrenor e acuzat că îi lovește și îi „terorizează mental” pe jucători!

Articol de - Publicat joi, 29 iulie 2021 13:31 / Actualizat joi, 29 iulie 2021 14:00

Toți fotbaliștii lui Esbjerg, echipă aflată în liga secundă a Danemarcei, cer demiterea imediată a antrenorului Peter Hybala: „În fiecare zi, ne amenință, își bate joc de noi, face comentarii sexiste și umilitoare”.

Rar se poate vedea o asemenea crevasă între antrenor și jucători. Atât de rău să fie afectați toți cei din lot de comportamentul tehnicianului încât să ceară conducerii clubului să-l concedieze imediat! S-a întâmplat în Danemarca, la Esbjerg (D2), prima echipă a lui internaționalului scandinav Martin Braithwaite (Barcelona) și ultima din cariera starului olandez Rafael van der Vaart.

„Peter Hybala, nu poate conduce o echipă”

Pe 15 iulie, Asociația fotbaliștilor danezi a raportat Esbjerg la Autoritatea națională a muncii, acuzându-l pe Peter Hybala că lovește jucătorii și îi „terorizează mental". Atunci, liderii grupării nu au reacționat, păstrându-l în funcție.

Acum însă e altceva. Soarta germanului pare hotărâtă. Nimeni nu mai vrea să lucreze cu el la alb-albaștri. 21 de fotbaliști au semnat o scrisoare către directorii lui Esbjerg împotriva antrenorului, un protest dezvăluit de cotidianul Ekstrabladet. „Din punctul nostru de vedere, Peter Hybala nu are nici calități profesionale, nici umane pentru a conduce o echipă", au transmis jucătorii.

„Peter Hybala a depășit orice limită"

În primul rând, îl critică pentru ședințele sale de pregătire: „Antrenamentele prea dure au provocat multe accidentări. Stilul lui are efecte negative asupra sănătății noastre".

Au atras atenția că Hybala nu ține cont niciodată de sfatul celor din stafful medical: „L-a ignorat total pe noul doctor. L-a făcut să plângă cu modul în care îl tratează, plin de dispreț".

Medicul nu e singura „victimă" a neamțului în vârstă de 45 de ani, venit în luna mai: „În fiecare zi, ne amenință, își bate joc de noi, face comentarii sexiste și umilitoare. Un bullying repetat la nesfârșit. A depășit orice limită".

Concluzia lor: „Peter Hybala nu are niciun pic de respect față de jucători. Nu putem continua alături de el".

Citește și alte știri internaționale:

Salvatorul Florin Niță! Evoluție excelentă în meciul cu Rapid Viena » Cum au reacționat coechipierii săi după calificare

Când va afla Eriksen daca mai poate evolua pentru Inter și în sezonul următor » Mijlocașul danez nu are drept de joc în Serie A în acest moment

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Superliga
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează