Articol de GSP - Publicat marti, 09 noiembrie 2021 21:49 / Actualizat marti, 09 noiembrie 2021 22:48
Pe 16 octombrie, Universitatea Craiova și FCU Craiova urmau să se întâlnească în etapa a 2-a din campionatul național de junioare sub 15 ani.
Partida nu a avut loc, iar Comisia de Disciplină și Etică a dat azi verdictul în cazul partidei dintre cele două rivale.
Astfel, FCU Craiova a pierdut meciul cu 0-3, la „masa verde”, și a fost amendată cu 105 lei.
În baza art. 79/1 din RD și art. 3 din Regulamentul Competiției Campionatul National U15 Fotbal Feminin coroborat cu art. 49/1 din ROAF cu aplicarea art. 34 din RD, U Craiova 1948 SA- U15 se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei Universitatea Craiova) și i se aplică penallitate sportivă de 105 lei
- Comisia de Disciplină și Etică
Ce s-a întâmplat la Universitatea Craiova U15 – FCU Craiova U15
Conform informațiilor obținute de Gazeta Sporturilor, oficialii celor de la FCU Craiova nu au avut documentele necesare identificării jucătoarelor. Astfel, partida nu a putut începe, iar junioarele echipei finanțate de Adrian Mititelu au pierdut la „masa verde”.
Sursele Gazetei susțin că FCU Craiova ar fi refuzat să se prezinte de teama unui rezultat rușinos în fața rivalei Universitatea Craiova. În primele două partide, fetele de la FCU au pierdut la scor, 1-5 cu Drobeta Turnu Severin și 0-7 cu Dunărea Giurgiu.
În seria a 8-a a Ligii de Junioare U16, Universitatea Craiova are 4 puncte, fiind pe locul 3, cu un meci în minus față de primele două clasate. Rivala FCU Craiova nu are niciun punct și e pe locul 5, din 6 echipe.
Citește și:
FCU Craiova, pe locul 1 în Europa! Adrian Mititelu a egalat un record prin angajarea lui Eugen Trică