Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat duminica, 17 aprilie 2022 10:37 / Actualizat duminica, 17 aprilie 2022 11:02
Până să apară megastarurile Rocky Marciano, Muhammad Ali, Mike Tyson sau Floyd Mayweather, boxul a avut și el perioada lui romantică. De atunci datează și cel dintâi duel pentru titlul mondial, chiar dacă respectiva partidă n-a purtat, logic, respectiva denumire.
Pe 17 aprilie 1860, pe un câmp din Farnborough, un sat din sudul Marii Britanii, rivalitatea pugilistică dintre englezi și americani urma să fie tranșată în urma luptei dintre Tom Sayers și John Heenan. Sayers era mult mai mic de înălțime, 1,73 metri față de cei 1,88 metri ai lui Heenan, însă dezavantajul alonjei era compensat de o experiență superioară, 34 de ani față de cei 25 ai adversarului.
De ce „meciul secolului” s-a disputat într-o localitate anonimă, în condiții improprii? Explicația e simplă: încăierarea s-a purtat cu pumnii goi, adică în condiții ilegale, iar organizatorii s-au ferit de ochii autorităților.
S-au bătut două ore și 27 de minute!
Interesant e că, deși ilegală, partida a stârnit interesul multor personalități ale vremii. Printre miile de spectatori s-au numărat scriitorii Charles Dickens și William Thackeray, dar și câteva nume importante ale casei regale britanice, precum prințul de Wales, cel ce avea să devină regele Edward al VII-lea, dar și prim-ministrul Henry John Temple.
Bătaia crâncenă dintre Tom și John a început la 7:29 dimineața și a durat două ore și 27 de minute, timp în care s-au disputat 42 de runde! Când cei doi pugiliști, plini de răni și abia stând în picioare, se pregăteau de încă o repriză de măcel, mulțimea înspăimântată a început să alerge care-ncotro.
Care era cauza panicii? Poliția aflase despre ce se întâmpla pe câmpul din Farnborough și venise să opereze arestări. N-a fost cazul pentru că spectatorii au fugit, iar boxerii au fost salvați de oamenii „cu greutate” prezenți acolo.
Ambii au murit la 39 de ani, ruinați
Cum după cele 42 de runde niciun pugilist nu fusese declarat învingător, cei doi combatanți au împărțit bursa, care a însemnat 400 de lire sterline. Mult mai mult au încasat combatanții din subscripții publice: Sayers 3.000 de lire, Heenan 10.000 de dolari.
Interesant e că, după acea bătălie, Tom n-a mai boxat niciodată, în vreme ce John a mai luptat o singură dată și a pierdut. Englezul s-a și prăpădit 4 ani mai târziu, după ce dăduse în patima beției. La înmormântare au participat circa 30.000 de oameni, iar câinele său a avut parte de un tratament special, a fost plimbat singur într-o caleașcă!
Heenan a murit tot la 39 de ani, după ce s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză. Nu înainte de a-și fi pierdut la pariuri toți banii agonisiți.
Runda cu numărul 42 a însemnat doar o luptă sălbatică între doi bărbați plini de sânge. Heenan era aproape orb, însă își mai păstra ceva din agilitatea unei căprioare, iar Sayers dădea impresia că ar fi putut boxa la infinit
Ziarul Bell's Life, a doua zi după meciul din 17 aprilie 1860
CITEŞTE ŞI ALTE EPISOADE RETRO GSP:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro