OPINII  »  EDITORIAL

Sepsi cea netelevizată

Articol de - Publicat sambata, 23 iulie 2022 14:02 / Actualizat sambata, 23 iulie 2022 14:07

Seara europeană ne-a fost îndulcită de acest 3-1 cu Olimpija Ljubljana, după care doritorii de a-l vedea s-au văzut nevoiți să cotrobăie pe YouTube și să asculte comentariul în limba maghiară

Fără succesul lui Sepsi, seara de joi ar fi fost total nesatisfăcătoare. Un 3-0 cu amatorii (de autogoluri) din Andorra nu spune absolut nimic, comedia FCSB-ului din Georgia tocmai că spune prea multe, dar toate sunt rele, iar 1-1 al oltenilor la Scutari (așa îi spun italienii orașului Shkoder) e așa și-așa, adică nu ridică media. O ridică însă victoria lui OSK, pentru că Olimpija e totuși din altă categorie decât Vllaznia, Saburtalo și Inter-ul andorrez, cu regim de duty-free.

Lămuriri pentru căpitan

Bogdan Mitrea, căpitanul lui Sepsi, e contrariat că mecul de la Sfântu Gheorghe nu s-a televizat deși echipa sa tocmai a câștigat Cupa și Supercupa. Nu e suficient, Bogdane! Elegant ți se poate răspunde că la baza netransmiterii meciului în direct au stat rațiuni comerciale. Nu interetnice, nu legate de anunțata prezență a premierului maghiar în tribună, nici de altă natură. Doar legate de bani.

Sepsi nu face rating, nu e FCSB, nu e Craiova, nu e CFR. Și în niciun caz Chefi la cuțite, Survivor sau Las Fierbinți, oricare dintre ele bătând la scor orice meci al echipei naționale. Ce-i drept, e vorba de o echipă națională care s-a cam obișnuit să fie bătută la scor.

Cinismul cu modulații umane

Nu doar că Sepsi nu face rating, dar dacă meciul de la Sf. Gheorghe s-ar fi dat, pentru eventualii amatori de a-l urmări, pe Digi 3 sau 4, pe Prima, pe Look sau pe vreun canal Orange, n-ar fi justificat costurile. Totul trece prin filtrul banului, inclusiv programarea CFR-ului la Craiova duminică la ora 16:00, când se anunță 40 de grade, și cea a lui Sepsi cu Argeșul, în aceeași zi, la ora 12:00 (o altă nedumerire exprimată de Bogdan Mitrea în flash-ul de după victoria cu slovenii).

Banul, ratingul, acestea sunt motivele. Sună cinic, chiar dacă rafinatul domn Orlando Nicoară încearcă să ofere modulații umane acestui gen de fraze.

74 la sută

Cei care vor să se agate de orice vor adăuga acestor justificări cinice, dar reale, și nemulțumirea că pe canalul de YouTube al lui Sepsi meciul a fost comentat în limba maghiară. Cum, domnule, la noi în țară, să se comenteze în ungurește? Cum își permit? Uite că-și permit! În ce limbă să se comenteze dacă în județul Covasna cam 74 la sută din populație e de etnie maghiară? În sanscrită? În malgașă? Că pe vorbitorii nativi de română subiectul Sepsi nu i-a interest, și au și explicat cât se poate de clar de ce.

Bergodi tace și muncește

Sepsi cea netelevizată

Iată că totuși i-a rămas un paragraf de final și fotbalului în sine. Ajuns, în întregul context, o chestiune aparent colaterală, marginală. Sepsi joacă fotbalul cel mai bun din acest început de sezon, mult peste gomoasele ei conaționale.

Vinovatul e Bergodi, un signore care deși e de vreun deceniu și ceva pe la noi, nu s-a prea molipsit de-ale noastre. A rămas cu obiceiurile din lumea din care a venit, nu se bagă în ceea ce nu-l privește și se ocupă cu pricepere de meseria lui. Sepsi ia gol de fiecare dată (și în Supercupă, și la Craiova, chiar două acolo, și cu Ljubljana), dar revine, se impune, are un joc care spune ceva.

Atât despre fotbal. Ajunge! Că dacă începeam să vorbim și despre prezența lui Viktor Orban la meci, nu mai apucam să spunem nici cât a fost scorul! 

Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Comentarii (22)
gilos
gilos  •  25 Iulie 2022, 13:50

La ora meciului Sepsi-Ljubliana DigiSport 1 a programat o emisiune penibila, Radu Naum - Geambasu si Duckadam au vrut sa faca o asa-zisa analiza a meciului FCSB-ului cu Saburtalo. L-au sunat pe Gigi Becali, care a debitat niste banalitati jenante timp de 40 de minute. N-a spus nimic, timp pierdut de pomana. Nu credeti ca iubitorii fotbalului din Romania, indiferent de nationalitate, ar fi fost mai interesati sa vizioneze cel mai echilibrat meci al zilei, decat aberatiile imbecile ale lui nea Gigi ? Eu sunt roman, dar aici trebuie sa recunosc ca Sepsi a fost tratata cu lipsa de respect. Plus ca s-a creat un scandal inutil. Daca in locul lor ar fi fost Pandurii Tg. Jiu , Botosani sau Voluntari, tot asa s-ar fi procedat ? Ma indoiesc...

stefan56
stefan56  •  24 Iulie 2022, 19:54
Postat de leu.mr pe 24 Iulie 2022, 11:09

Faptul ca 74 % din populatia zonei e de alta etnie nu este relevant. Si in N Suediei, unde traieste o comunitate mare de finlandezi, meciurile se transmit in limba oficiala a tarii, adica suedeza. Inclusiv pe canalul youtube. Dar acolo nu ne vorbeste niciodata despre segregare etnica ci despre integrare si cooperare.

Toti sunteti de acord ca Sepsi pentru televiziuni din punct de vedere comercial nu avea interes. Ok deci clubul a transmis pe canalul lor pentru suporterii lor in ungureste. Si unde e problema ?? Sa fim cinstiti asta nu fin punct comercial nu s a transmis ci Rasism.

leu.mr
leu.mr  •  24 Iulie 2022, 11:09

Faptul ca 74 % din populatia zonei e de alta etnie nu este relevant. Si in N Suediei, unde traieste o comunitate mare de finlandezi, meciurile se transmit in limba oficiala a tarii, adica suedeza. Inclusiv pe canalul youtube. Dar acolo nu ne vorbeste niciodata despre segregare etnica ci despre integrare si cooperare.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează