Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 15 noiembrie 2022 15:03 / Actualizat marti, 15 noiembrie 2022 16:13
Autoritățile din Qatar sunt acuzate de moartea a 6.500 de muncitori și de exploatarea a peste 100.000 începând din 2010. Legendarul german Philipp Lahm (39 de ani) e convins: „Să dai Cupa Mondială Qatarului a fost o greșeală”.
În timp ce FIFA le cere jucătorilor să vorbească doar de fotbal la Campionatul Mondial din Qatar, încercând să ascunde tot ce s-a întâmplat rău în Qatar în ultimii 12 ani, de când statul asiatic a câștigat dreptul de a organiza turneul final, The Guardian le-a reamintit fanilor din lumea întreagă cifrele rușinii. Cele mai crunte, legate de moartea unor oameni. Mii de oameni.
Autoritățile din Qatar au recunoscut doar trei decese legate de Mondial
În 2021, cotidianul britanic a aflat, la capătul unei investigații minuțioase, că 6.500 de muncitori din Nepal, Pakistan, India, Bangladesh și Sri Lanka și-au pierdut viața pe șantierele Mondialului. Fapte pe care Doha le respinge și astăzi.
Autoritățile qatariene au recunoscut doar trei decese legate direct de Campionatul Mondial 2022, susținând că alți 36 de muncitori au murit din „cauze naturale”. Și, dacă ei s-au stins din cauze naturale, familiile lor nici nu primesc nici compensații financiare.
Dar organizațiile internaționale pentru drepturile omului acuză guvernul de la Doha că a mușamalizat totul. „A eșuat în anchetarea cauzei morții a mii de muncitori”, a tunat Human Rights Watch.
Ministrul muncii din Qatar, ironic: „Unde sunt victimele?”
Potrivit Amnesty International, peste 100.000 de muncitori au fost exploatați și au suferit abuzuri în Qatar între 2010 și 2021. Cei mai mulți au fost obligați să lucreze pe șantiere între 14 și 18 ore zilnic.
Raportul Equidem dezvăluie multe cazuri precum cel al unui kenyan care a muncit timp de doi ani câte 14 ore pe zi la Lusail Stadium, arena finalei, fără a i se plăti orele suplimentare.
Amnesty International cere ca FIFA și să plătească 440 de milioane de dolari compensație pentru muncitorii răniți și familiilor celor dispăruți. Sumă contestată de Ali bin Samikh Al-Marri, ministrul muncii qatarian: „Nu există un criteriu pentru a stabili aceste fonduri”. A întrebat malițios: „Unde sunt victimele? Aveți numele victimelor? De unde luați aceste cifre?”.
Philipp Lahm: „Acest Campionat Mondial din Qatar nu mă interesează ca fan”
Philipp Lahm, fost căpitan al Germaniei, campioană mondială în 2014, actualul director al Comitetului de Organizare pentru Euro 2024, a fost necruțător în editorialul său din The Guardian.
„Să dai Cupa Mondială Qatarului a fost o greșeală. Nu aparține acestui loc. O bună lecție. În viitor, drepturile omului trebuie să fie un criteriu indispensabil la marile competiții sportive”, a scris Lahm.
A accentuat: „Qatar a făcut progrese, a răspuns criticilor fanilor și anchetelor presei prin ratificarea unor acorduri conforme cu legile internaționale, a introdus salariul minim. Dar femeile nu au aceleași drepturi ca bărbații, persoanele gay sunt pedepsite, libertatea presei și libertatea de exprimare sunt restricționate. Condițiile de muncă pentru imigranți, datorită cărora acest Mondial e posibil, au fost devastatoare. Decesele lor n-au fost investigate, familiile lor n-au fost compensate”.
Concluzia sa: „Acest Mondial nu mă interesează ca fan. Și voi rămâne acasă”.
VIDEO. DEZBATEREA ZILEI, 15 noiembrie » Cine va câștiga Campionatul Mondial din Qatar?
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Messi a ales cele 4 echipe care se vor bate pentru titlul mondial în Qatar
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”