Articol de GSP - Publicat sambata, 17 decembrie 2022 16:48 / Actualizat sambata, 17 decembrie 2022 16:49
Franța a tremurat înainte de finala Campionatului Mondial, programată duminică, de la ora 17:00. Mai mulți titulari au ratat unul dintre ultimele antrenamente, dar ar trebui să se refacă la timp pentru ultimul act.
UPDATE - Didier Deschamps a avut la dispoziție toți jucătorii la antrenamentul de astăzi
Toți cei 24 de jucători din lotul Franței s-au antrenat astăzi, cu o zi înainte de finala Campionatului Mondial. Inclusiv cei 5 absenți de vineri, Varane, Konate și Coman (simptome de gripă) plus Tchouameni și Theo Hernandez.
Știrea inițială - Alți doi titulari ai Franței au ratat antrenamentul de vineri
Lotul Franței a fost lovit de gripă. Rabiot și Upamecano, afectați, nu au putut juca semifinala cu Maroc. Dar aceștia și-au revenit, au putut să se antreneze vineri.
În schimb, de la ședința de pregătire de vineri au absentat fundașii centrali titulari, Raphael Varane și Ibrahima Konate, plus Kingsley Coman, toți cu simptome de gripă. Coman ratase și meciul cu Maroc din același motiv.
Pe lângă jucătorii menționați anterior, incerți sunt și „închizătorul” Aurelien Tchouameni și fundașul stânga Theo Hernandez, ambii titulari de drept.
Cei doi au ratat antrenamentul de vineri: Tchouameni s-a lovit la șold, Hernandez are dureri la genunchi după semifinala cu Maroc.
Totuși, francezii sunt încrezători că toți jucătorii se vor recupera în timp util pentru finală, după cum relatează Marca.
Mai multe știri despre Argentina - Franța:
Scaloni pregătește planul anti-Mbappe » Cum ar putea juca Argentina în finala contra Franței
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro