Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 13 ianuarie 2023 11:00 / Actualizat vineri, 13 ianuarie 2023 11:39
AUSTRALIAN OPEN. Cele cinci românce prezente pe tabloul principal de la Melbourne știu, după tragerea la sorți, pe cine vor înfrunta în primul tur. Jaqueline Cristian a picat cel mai rău, cu favorita 3.
- Turneul de la Antipozi va fi transmis zilnic de Eurosport, de la ora 02:00.
Duminică noapte va debuta primul turneu de Mare Șlem al anului, cu cinci jucătoare tricolore pe tabloul principal, toate intrând în mod direct. De calificări nu a mai trecut niciuna din cele patru românce înscrise. Joi s-a efectuat tragerea la sorți și iată ce a rezultat:
Irina Begu (favorită #27) – Saisai Zheng (China)
- A patra înfruntare între cele două jucătoare, chinezoaica având avantaj de 2-1. Ultimul lor meci direct, toate disputându-se pe hard, a fost câștigat de românca aflată acum pe locul 28 WTA în 2021, tot în Australia, la Gippsland Trophy, în perioada de pandemie.
- Zheng, 28 de ani, nu are loc în ierarhia mondială, ea intrând pe tablou cu clasamentul protejat de 89.
- Cea mai bună performanță la AO: Irina Begu, 32 de ani, a avansat până în optimile de finală în 2015 / Rezultatul de anul trecut: turul 2
Sorana Cîrstea – Yulia Putintseva (Kazahstan)
- Tricolora e condusă cu 3-2 de kazaha de pe locul 51 WTA, însă ele nu s-au mai duelat din 2019, de la Nurnberg, în semifinale. De asemenea, patru partide au fost pe zgură și una pe iarbă.
- Cîrstea ocupă locul 43 mondial, iar în primele săptămâni ale anului a adunat o victorie și două înfrângeri.
- Cea mai bună performanță la AO: Cîrstea, 32 de ani, a atins de două ori „optimile”, 2017 și 2022 / Rezultatul de anul trecut: optimi de finală
Ana Bogdan – Anna Bondar (Ungaria)
- O singură confruntare anterioară între cele două viitoare adversare, în primul tur al calificărilor de la Istanbul în 2019, câștigată de Ana. Aceasta a disputat însă un singur meci în Australia în 2023, cedând din prima în calificările de la Adelaide 1.
- Românca vine după cel mai bun sezon al carierei, în care a pătruns în Top 50
- Cea mai bună performanță la AO: Bogdan, 30 de ani, a urcat până în turul 3 în 2018 / Rezultatul de anul trecut: nu a participat
Jaqueline Cristian – Jessica Pegula (SUA)
- Va fi prima ciocnire cu cel mai dificil adversar pentru o româncă în runda inaugurală: Pegula e în Top 3 al capilor de serie, după o ascensiune constantă în ultimele două sezoane.
- Jaqueline, în schimb, a avut un 2022 complicat din cauza unei teribile accidentări la genunchi. A stat luni bune pe bară, iar la Melbourne participă cu clasamentul înghețat de 65, deși de află acum pe 143 WTA. Jaq a jucat la Auckland și nu a depășit calificările, iar la Hobart a pierdut în turul 1.
- Cea mai bună performanță la AO: Jaqueline Cristian, 24 de ani, a disputat turul 2 în 2022 / Rezultatul de anul trecut: turul 2
Patricia Țig – Shuai Zhang (China)
- Jucătoarea română revine pe un tablou principal de Grand Slam după o pauză importantă, de la Wimbledon 2021 încoace. Și ea s-a înscris cu clasamentul protejat, 65, deși se află pe treapta 790 a ierarhiei WTA.
- Va fi primul meci contra chinezoaicei aflate pe locul 24 în lume. Țig a disputat un meci anul acesta, dar a pierdut în turul 1 la Hobart
- Cea mai bună performanță la AO: Turul 1 în 2017 și 2021 / Rezultatul de anul trecut: nu a participat