Articol de Vlad Roșu - Publicat vineri, 31 martie 2023 13:13 / Actualizat vineri, 31 martie 2023 13:33
Campioana României la handbal feminin, CS Rapid, a anunțat că s-au vândut toate biletele pentru înfruntarea cu norvegiencele de la Vipers Kristiansand, din turul „sferturilor” de finală din Liga Campionilor.
- CS Rapid - Vipers Kristiansand se joacă pe 30 aprilie, de la ora 15:00, în Sala Polivalentă din București, live pe GSP.ro
- Returul se va disputa pe 6 mai, de la ora 17:00, în Norvegia, live pe GSP.ro
Sold-ut la Rapid - Vipers Krisitansand, meci din „sferturile” de finală ale Ligii Campionilor
Meciul cu Vipers din sferturile Ligii Campionilor se va juca cu casa închisă!
(Probabil) cel mai rapid SOLD-OUT din istoria handbalului mondial.
(Probabil) nicio sală de 20.000 de locuri nu era de ajuns având în vedere interesul uriaș pentru această partidă.
Ținută obligatorie: vișiniu de Giulești cu eșarfă asortată la tricou!
Rămâne cum am stabilit: ÎMPREUNĂ SUNTEM DE NECLINTIT!
Hai Rapid!
-comunicat Rapid București
Rapid s-a calificat în „sferturile” de finală ale Ligii Campionilor după ce a trecut în „optimi” de Krim Ljubljana, după o „dublă” dramatică. Giuleștencele au pierdut în Slovenia, scor 24-29, dar au reușit să își asigure calificarea la București, unde s-au impus la 6 goluri diferență, cea necesară pentru a merge mai departe, scor 30-24.
De cealală parte, Kristiansand și-a asigurat calificarea în „sferturile” de finală după ce a câștigat grupa A, din care mai făcea parte și CSM București, formație ce a încheiat pe locul secund. În aceeași grupă au mai fost Odense, Ferencvaros, Krim Ljubljana, Brest Bretagne, Bietigheim și Most.
Citește și:
Prima reacție după momentul dramatic din Rapid- SCM Râmnicu Vâlcea + Concluziile lui Kim Rasmussen