Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 04 mai 2023 21:37 / Actualizat joi, 04 mai 2023 22:25
Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Reus, după ce a învins-o pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (28 de ani și 96 WTA) în două seturi, 7-5, 6-4 într-o o oră şi 42 de minute.
Sorana a revenit de mai multe ore pe parcursul partidei, ea fiind condusă în primul set cu 3-1 și reușind să se impună cu 7-5. În partea a doua, românca a condus cu 5-2, impunându-se până la urmă cu 6-4.
Este al doilea succes al româncei în fața jucătoarei din Slovacia după cel de la Pattata City 2014 când Sorana s-a impus cu 6-1, 6-3 în turul întâi.
Adversară din SUA
Următoarea adversară pentru Sorana va fi jucătoarea americană Caty McNally (21 ani, 69 WTA), cap de serie numărul şapte, care a trecut de argentinianca Nadia Podoroska în trei seturi, cu 1-6, 6-4, 6-1.
Eliminată în turul secund al turneului WTA 1000 de la Madrid de Aryna Sabalenka, românca a primit un wild card de la organizatorii concursului de la Reus, din Catalonia, pe care l-a acceptat imediat, din nevoia de a aduna meciuri pe zgură. În primul tur, Sorana s-a impus cu 7-5, 6-0 în o oră și 25 de minute, în fața Alionei Bolsova Zadoinov
Înainte de a disputa primul meci, atât Sorana, cât și antrenorul ei, Thomas Johansson, au alocat o zi pentru a vizita zona, de care au rămas încântați. Reus, un oraș cu 103.000 de locuitori, este capitala zonei Baix Camp din provincia Tarragona. Turneul de categorie WTA125 se află la prima ediție.
Citește și:
Atleta americană Tori Bowie, campioană mondială în 2017, a murit la numai 32 de ani
CSA a renunțat la proiectul de amploare: „Steaua, o echipă de milogi. Trebuie desființată!”
Gigi Becali, atac fără precedent: „Iohannis a făcut-o. Îi vedem în cătușe! Ca Ceaușescu poate pleca”