Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 22 mai 2023 21:17 / Actualizat marti, 23 mai 2023 10:36
„Centralul” Adrian Cojocaru a acordat două penalty-uri contestate puternic, câte unul pentru fiecare echipă, în prima repriză din Rapid - CSU Craiova (2-3 scor final). Marko Dugandzic și Andrei Ivan le-au transformat și au stabilit scorul pauzei, 1-1. Ulterior, în a doua parte, Mihai Căpățînă, a fost eliminat pentru două „galbene”.
După 30 de minute destul de liniștite, în Giulești au urmat câteva faze controversate. Prima a avut loc în minutul 31, atunci când Junior Morais a centrat din banda stângă, iar balonul a părut să-l lovească în brațul stâng pe stoperul Zajkov, după ce acesta lovise balonul cu genunchiul drept.
Oltenii au contestat decizia „centralului” Adrian Cojocaru, dar acesta nu a fost chemat să revadă faza de către perechea din camera VAR, Cătălin Popa și Romică Bîrdeș.
Două penalty-uri contestate puternic în prima repriză din Rapid - CSU Craiova
Decizia inițială a rămas în picioare, iar Marko Dugandzic a transformat penalty-ul și a deschis astfel scorul.
A doua lovitură de la 11 metri a fost dictată în minutul 40, în urma unui duel între Andrei Ivan și Cristian Săpunaru. În încercarea de a respinge balonul cu capul, Săpunaru a pus brațul stâng pe umărul lui Ivan, atingându-l pe nouarul Craiovei în zona feței.
Ivan s-a prăbușit imediat, acuzând o lovitură în plină figură, iar arbitrul a acordat penalty, în ciuda protestelor rapidiștilor.
Nici de această dată arbitrii din camera VAR nu i-au transmis „centralului” că ar trebui să revadă faza!
„Hoțule, hoțule!” » Supărare în Giulești după al doilea penalty din Rapid - CS Universitatea
Andrei Ivan a transformat penalty-ul în minutul 42, dar „centralul” a dictat repetarea loviturii de pedeapsă pentru că Jovan Markovic intrase în careu înaintea execuției lui Ivan.
Atacantul Craiovei a înscris și din a doua încercare, după ce l-a „blocat” pe Horațiu Moldovan pe centrul porții.
Extrem de supărați de penalty-ul dictat de Cojocaru, suporterii rapidiști au început să scandeze la adresa arbitrului: „Hoțule, hoțule!”
Mihai Căpățînă, eliminat în minutul 47
La nici două minute de la reluarea jocului, fundașul dreapta al oaspeților, Mihai Căpățînă, a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Al doilea avertisment a fost arătat de „central” pentru un fault asupra lui Junior Morais. Din reluări, pare că Mihai l-a călcat pe rapidist, dar acesta nu a fost de acord cu decizia arbitrului.
Încă un penalty pentru Rapid
În minutul 58, Rapid a primit al doilea penalty, după un henț comis de Alexandru Crețu.
Onea a centrat din banda dreaptă, Funsho a retrimis cu capul, iar balonul l-a lovit în brațul stâng pe mijlocașul Craiovei.
Dugandzic a transformat penalty-ul, reușind astfel „dubla”.
Tot din Liga 1:
![Mihai Stoichiță, prins în ofsaid la Ovidiu :D A plecat la 2-2 și era încântat: „Titlul se decide în ultima etapă!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/22052023/9db388b4-c044-406f-b878-d6005c6af543.jpg?width=195&height=130)
![Panduru le propune CFR-ului și lui Gigi Becali un titular al Farului: „Cred că și l-ar permite. Eu l-aș lua imediat!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/22052023/8bf48759-bdae-489b-aac8-29c8842cff16.jpg?width=195&height=130)
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul