Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat marti, 23 mai 2023 19:57 / Actualizat marti, 23 mai 2023 20:29
Răzvan Burleanu a vorbit despre situația ipotetică în care FCSB ar fi câștigat titlul în Superligă, caz în care în lumea fotbalului a circulat gluma că „Școala Federală de Antrenori ar trebui desființată”.
Președintele FRF chiar l-a invitat pe Gigi Becali, patronul FCSB-ului, să urmeze în viitor cursurile Școlii de Antrenori a FRF.
„Se pare că n-am fost puși într-o asemenea situație. Iar domnul Becali poate fi unul dintre cursanții Școlii de Antrenori în viitor, dacă își dorește, sigur!”, a glumit Burleanu la conferința de presă.
Supercupa României se joacă la Ploiești
Comitetul Executiv de azi a votat disputarea Supercupei României la Ploiești, pe 8 iulie, cu o săptămână înainte de începerea sezonului 2023-2024.
Stadionul „Ilie Oană” va fi gazdă pentru a 3-a oară a Supercupei României. Tot aici s-a disputat acest trofeu și în anii 2019 și 2020, ultima jucată abia în 2021 din cauza pandemiei. Atunci au triumfat Viitorul și CFR Cluj.
Supercupa sezonului 2022-2023 va fi jucată de Farul Constanța, noua campioană a României și învingătoarea din Cupa României, unde în finală se întâlnesc Sepsi și Universitatea Cluj.
Citește mai multe știri:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro