Articol de David Marinescu - Publicat miercuri, 12 iulie 2023 18:15 / Actualizat miercuri, 12 iulie 2023 19:11
Nicu Gheară, 58 de ani, controversat om de afaceri cu legături în lumea interlopă, respectat și temut printre liderii de galerie din Giulești, susține într-o luare de poziție rară că fanii alb-vișiniilor nu trebuie să se implice în deciziile conducerii.
CONTEXT:
- Adrian Mutu a plecat la Neftchi Baku (Azerbaijan) cu o săptămână înainte de startul Superligii;
- La acel moment, Șumudică s-a autopropus în Giulești, varianta fiind susținută public și de liderii de galerie ai Rapidului;
- În cele din urmă, Rapidul l-a numit antrenor principal pe Cristiano Bergodi, în ciuda dorinței fanilor.
Nicu Gheară, despre controversele de la Rapid: „Un suporter nu trebuie să-și asume rolul de a pune antrenor”
Nașul lui Mutu la cea de-a doua căsătorie a „Briliantului”, cu modelul dominican Consuelo Matos, dar și nașul lui Gheorghe Răducan, alias „Corsicanu”, unul dintre liderii galeriei alb-vișiniilor, a simțit nevoia să intervină în controversa din Giulești. El e de părere că numirea antrenorului nu intră în atribuțiile galeriei.
„Băiatul meu m-a întrebat cum văd situația care s-a creat între suporteri și conducerea Rapidului. Străbunicul și bunicul tău au fost rapidiști... Tu și băiețelul tău (nepotul meu) sunteți rapidiști. Un suporter nu trebuie să-și asume rolul de a pune antrenor, pe el nu-l poate trage nimeni la răspundere, și își pierde identitatea.
Suporterii trebuie să susțină echipa, să respecte deciziile conducerii, iar când rezultatele sunt negative să se manifeste în tribune! Este o perioadă bună si de viitor pentru clubul Rapid. Suporterii și conducerea împreună cu jucătorii și echipa tehnică să fie uniți, pentru a fi o familie adevărată cum este acest club iubit, Rapid”, a scris Gheară pe Facebook.
Gheară este un fost fotbalist al Rapidului din anii '80, cu câteva prezențe în alb-vișiniu. Face parte din folclorul echipei datorită scandării: „Țîră, Goanță și cu Gheară, cel mai bun atac din țară!”.