Articol de Vlad Nedelea, Daniel Grigore, Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia - Publicat sambata, 02 septembrie 2023 12:38 / Actualizat sambata, 02 septembrie 2023 13:18
Suporterii nu s-au înghesuit la casele de bilete de la stadionul Ghencea în această dimineață, în ziua meciului FCSB - CSU Craiova. Până la ora 11:30 au fost vândute, online și fizic, în jur de 17.000 de bilete.
FCSB va juca în această seară pentru a treia oară pe noul stadion din Ghencea. Roș-albaștrii vor primi vizita Universității Craiova pentru o partidă din etapa 8 a campionatului.
Având în vedere cum stau lucrurile la ora prânzului, meciul din această seară nu se va apropia de sold-out, așa cum s-a întâmplat cu CFR Cluj (1-0) și Nordsjaelland (0-0).
Departe de sold-out » Situația în Ghencea înainte de FCSB - Universitatea Craiova
Gazeta a aflat că până la ora 11:30, FCSB a vândut în total în jur de 17.000 de bilete, atât online, cât și la casele de bilete. 28.365 e capacitatea arenei.
Faptul că entuziasmul nu este la cele mai mari cote a fost evident din numărul redus de oameni care și-au făcut apariția la casele de bilete astăzi, la ora 11:00, în momentul deschiderii acestora: în jur de 25. Până la ora 12:00, la casele de bilete rămăseseră doar câțiva oameni.
Mihai Stoica: „Mă tem că nu va fi sold-out”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, anticipase joi că stadionul nu va fi plin.
„Nu e încă sold-out cu Craiova și mă tem că nu va fi, chiar dacă cifrele vor fi mari. Din cauza, sau datorită afluenței mai mari a suporterilor olteni, ceea ce nu s-a întâmplat cu CFR Cluj, când au fost 20 de ultrași voinici din Gruia.
Acum vor fi mai mulți ultrași olteni. Va trebui să le oferim o zonă tampon foarte mare, pentru că așa spun cei care ne dau OK-ul pentru a organiza meciul”.
Casele de bilete vor fi deschise până la ora 21:45. Biletele pot fi cumpărate în continuare și online.
Anunțurile cluburilor înainte de FCSB - Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a anunțat planul propriilor suporteri de a ajunge în Ghencea:
„Suporterii din Craiova se adună la Stadionul “Ion Oblemenco”, începând cu ora 14:10. Suporterii din capitală se adună la The Vintage Pub (Centrul Vechi București), începând cu ora 14:00. De acolo pot fi achiziționate fizic bilete.
Punctul de întâlnire al tuturor suporterilor este parcarea Dedeman de lângă Stadionul “Steaua”, începând cu ora 19:00. De acolo pot fi achiziționate fizic bilete”.
Oltenii au locuri rezervate în Peluza Sud, la inelul 2.
Și FCSB a făcut un anunț sâmbătă dimineață, legat de prezența la stadion:
„Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19:15. Toți spectatorii trebuie să aibă asupra lor un document de identitate și să se supună în mod voluntar controlului corporal, în conformitate cu prevederile Legii 4/2008.
Toate autovehiculele vor fi controlate pentru materiale interzise. Mijloacele de transport în comun vor circula până după miezul nopții.
Casele de bilete de la Stadionul Steaua vor fi deschise între 11:00 și 21:45. Biletele pot fi achiziționate în continuare de pe bilete-fcsb.ro”.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”