Articol de Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video) - Publicat joi, 19 octombrie 2023 11:03 / Actualizat joi, 19 octombrie 2023 11:29
Scandalul jucpătorilor care au pariat ilagal în Italia ia amploare de la o zi la alta. Nicolo Fagioli, mijlocașul lui Juventus și primul deconspirat, a dezvăluit că s-a împrumutat de bani de la Radu Drăgușin, pe vremea când internaționalul român era în lotul „Bătrânei Doamne”. Emil Săndoi, fostul selecționer al României U21, îi ia apărarea fundașului central de la Genoa.
După apariția informației că Drăgușin l-a împrumutat pe Fagioli, impresarul românului, Florin Manea, a oferit o explicație pentru GSP: „Am vorbit cu Radu. Mi-a zis că acum un an și jumătate i-a dat 40.000 de euro. Fagioli a cerut banii ca să își ia un ceas și nu i-a dat banii nici până în ziua de azi”.
Săndoi, despre Drăgușin: „Radu n-a știut ce se întâmplă cu banii pe care i-a dat”
Emil Săndoi, fostul selecționer al naționalei de tineret, e convins că Drăgușin nu a știut ce va face Fagioli cu banii pe care i-a luat cu împrumut.
„Eu sunt convins că este o simplă speculație și Radu n-a știut ce se întâmplă cu banii pe care i-a dat. Un jucător profesionist așa cum este Radu am întâlnit puțini în viața mea. Este permanent preocupat de fotbal.
E un băiat inteligent, de caracter și în niciun caz nu s-ar fi băgat în astfel de jocuri”, a declarat Emil Săndoi, la „Gala Performanței și a Excelenței”.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”