Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 01 mai 2024 21:17 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 21:53
Ion Marin, 69 de ani, fostul mare jucător al lui Dinamo, de cinci ori campion alături de „câinii roșii”, a povestit la „Un podcast la alt nivel” pățaniile pe care le-a avut de îndurat cu celebrii acționari ai clubului din urmă cu 15-20 de ani.
„Săpăligă”, cel care a contribuit la succese importante de-ale roș-albilor și din postura de antrenor, și-a adus aminte de momentul în care a fost concediat fiindcă s-a opus acționarilor dinamoviști supranumiți „Rockefellerii” României.
Ion Marin, amintiri din „Epoca de Aur” a lui Dinamo
În urmă cu două decenii, Dinamo era una dintre forțele campionatului intern, conducerea fiind alcătuită din afaceriștii care au transformat clubul într-o societate pe acțiuni. Numele lor? Badea, Borcea, Becali, Nețoiu, Turcu, Cohn, Săvulescu, Walter, ex-Bușcă, și Bagher Karimzadeh, cei care și-au împărțit pachetul mare de acțiuni și l-au cooptat și pe Cornel Dinu, cu un pachet minoritar.
Ion Marin a antrenat Dinamo în mai multe mandate, și-a adjudecat titlul din 2002, apoi a mai fost „principal” în sezonul 2005-2006 și ulterior în 2009, pentru scurt timp.
Actualul selecționer al naționalei feminine U19 și-a amintit de presiunile la care era exercitat de oamenii din lojele din Ștefan cel Mare.
Ion Marin: „Încercau să intervină pentru un jucător sau altul”
„Unele lucruri s-au spus, unele s-au exagerat foarte mult. Vreau să spun că a fost o conducere excepțională, pentru că ne-a dat tot ce ne-a trebuit. De la condiții până la contracte, prime... Te duceai și spuneai: «Avem probleme în partea stângă, haideți să facem ceva, haideți să găsim pe cineva.» Și-ți aduceau jucătorul respectiv!
Erau oameni potenți financiar, dar care se pricepeau și la fotbal și acceptau dialogul și discuțiile.
Este foarte adevărat că au fost anumite perioade și au fost unii dintre ei care au încercat să intervină pentru un jucător sau altul.
Gestionam în felul următor: «Nu vă supărați, domnu' X, eu sunt antrenorul lui Dinamo, nu al dumneavoastră! Eu trebuie să apăr aici interesele clubului Dinamo, nu pe alea voastre!. Ați dat bani pe jucători? Îmi pare rău! Nu-i nimic, vorbiți cu jucătorul să dea mai mult la antrenament și o să joace».
Găseai soluții, ce să faci? Nu pot să spun că nu-ți căpătai dușmani. Îți căpătai!”, a declarat Ion Marin, în dialogul purtat cu jurnalistul Costin Deșliu.
7 trofeea cucerit Ion Marin cu Dinamo din postura de fotbalist, dintre care 5 campionate
Ion Marin, concediat de la Dinamo fiindcă a insistat să joace cu Ștefan Radu și Ropotan: „M-am încăpățânat să nu joc cu alții, apoi mi-am căutat echipă”
Ion Marin și-a continuat istorisirea:
„Am simțit ostilitate, sigur că da! Chiar am fost schimbat pentru așa ceva, fiindcă n-am acceptat... Am acceptat să joc cu Radu Ștefan și cu Ropotan și n-am acceptat să joc cu alții și am fost debarcat!
Cei doi pe care i-am pomenit... Erau copiii noștri, crescuți acolo! Cum să nu le dau o șansă? Dovadă că Radu Ștefan a ajuns unde a ajuns, la fel și Ropotan, a jucat prin Rusia.
M-am opus! M-am încăpățânat, am jucat cu ei și mi-am căutat altă echipă (râde)”, a mai spus Ion Marin, conform sursei citate.
11 ania jucat Ion Marin pentru Dinamo, adunând 279 de meciuri și 4 goluri
Episodul la care „Săpăligă” face referire s-a consumat în sezonul 2005-2006, perioadă în care a fost instalat la cârma echipei imediat după demiterea spaniolului Esteban Vigo. Ion Marin a rezistat doar patru meciuri, a fost înlocuit apoi cu Florin Marin. Dinamo a pierdut titlul la finalul sezonului, deși încheiase turul de campionat pe primul loc.
VIDEO Ion Marin a renunțat la gradul primit de la Ministerul de Interne » „Nu eram om liber! N-am vrut să mă mai manipuleze conducătorii de la Dinamo”
Mai multe știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Vin ultrașii » Descindere la Săftica a suporterilor dinamoviști
Conducătorul lui Dinamo CONFIRMĂ „răscoala” românilor în vestiar: „Apoi să facă reproșuri!”
Cotele au luat-o razna la meciul din Superligă decisiv pentru salvarea de la retrogradare
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”