INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  OLYMPIAKOS - FIORENTINA

Corespondență GSP din Atena A început la Cluj, acum e la un pas să îl egaleze pe Mourinho » Traiectoria incredibilă până în finala Conference League: „Nu ne vom opri!”

Articol de - Publicat miercuri, 29 mai 2024 14:15 / Actualizat miercuri, 29 mai 2024 15:30

Finala Conference League dintre Olympiakos și Fiorentina este una specială pentru Jose Luis Mendilibar (63 de ani). Antrenorul grecilor ar putea cuceri un trofeu european pentru al doilea sezon consecutiv.

  • Olympiakos - Fiorentina este finala ediției 2023/2024 din Conference League. Meciul este programat miercuri, de la ora 22:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro cu informații direct de pe OPAP Arena din Atena. La televizor poate fi urmărit pe Pro Arena

Cariera lui Jose Luis Mendilibar are o traiectorie unică. Primul trofeu l-a cucerit sezonul trecut, la vârsta de 62 de ani. S-a impus în Europa League alături de FC Sevilla.

„Doamne ferește!” » Măsuri FĂRĂ PRECEDENT la cea mai riscantă finală europeană: au înconjurat inclusiv vulturul bizantin! Avertismentul ultrașilor: „Sunteți amuzanți”
Olympiakos - Fiorentina
„Doamne ferește!” » Măsuri FĂRĂ PRECEDENT la cea mai riscantă finală europeană: au înconjurat inclusiv vulturul bizantin! Avertismentul ultrașilor: „Sunteți amuzanți”

Numit la Olympiakos în februarie 2024, într-un moment dificil al clubului, a răsturnat toate socotelile. În semifinale a eliminat-o pe favorita Aston Villa, iar clubul din Pireu va lupta pentru prima distincție europeană.

Jose Luis Mendilibar, antrenor pentru Europa

Basc la origini, Mendilibar a fost un mijlocaș mediocru. Nivelul maxim la care a evoluat a fost eșalonul secund spaniol, la echipe precum Logrones, Sestao sau Lemona.

Cariera de antrenor și-a început-o la juniorii lui Bilbao. Tot la Athletic a simțit pentru prima dată gustul european. În iunie 2005 a fost numit „principal”, iar primul test l-a avut chiar în România.

A fost un eșec suferit la Cluj, 0-1 cu CFR, în Cupa Intertoto. Clujenii pierdeau returul, dar se calificau după executarea loviturilor de departajare. Prima mare reușită europeană a clubului din Gruia.

Jose Luis a devenit o manta de vreme rea pentru echipele în suferință din La Liga. A mai stat pe banca lui Valladolid, Osasuna, Levante, Eibar sau Alaves. Apogeul l-a trăit sezonul trecut. A preluat-o din mers pe Sevilla și a triumfat în Europa League.

Scenariul e asemănător. Venit pe parcursul stagiunii la Olympiakos, poate deveni al doilea antrenor care câștigă Europa League și Conference League. Primul e Jose Mourinho.

Mendilibar îndeamnă la calm: „Sper să nu existe incidente”

E tipul de antrenor tacticos, genul de om răbdător. A așteptat până la 62 de ani un trofeu, iar în conferința premergătoare finalei și-a arătat încă o dată tactul. A petrecut 30 de minute alături de jurnaliști și a răspuns zâmbitor fiecărei întrebări. Speră ca măsurile de securitate din zona stadionului să fie utile și să nu existe incidente.

Noi n-ar trebui să fim la fel de entuziasmați ca fanii. Trebuie să ne pregătim pentru meci, să nu ne lăsăm distrași de lucrurile din jur. E o finală diferită față de cea de anul trecut, când am învins-o pe Roma. Atunci am întâlnit o echipă defensivă, Fiorentina joacă altceva. Va fi un meci mai deschis, cu siguranță.

Am ajuns aici și nu ne vom opri. Suntem pregătiți, nu avem niciun accidentat, toți băieții s-au recuperat. Mi-au demonstrat la antrenamente că sunt gata de meci. Eu sunt liniștit. Sper ca totul să se desfășoare fără incidente.

- Jose Luis Mendilibar, antrenor Olympiakos

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
HAOS total la Rapid! Preferatul lui Șucu, izbucnire la adresa lui Șumudică: „Tu, care înjuri, ne ceri nouă respect?!”
Superliga
HAOS total la Rapid! Preferatul lui Șucu, izbucnire la adresa lui Șumudică: „Tu, care înjuri, ne ceri nouă respect?!”
Gigi Becali a anunțat cu cine ar vota dintre Călin Georgescu și Crin Antonescu: „Ne-am distrus definitiv, nu vezi ce hoț e?”
Stiri extrasport
Gigi Becali a anunțat cu cine ar vota dintre Călin Georgescu și Crin Antonescu: „Ne-am distrus definitiv, nu vezi ce hoț e?”
Avem planul de extindere al lui Dan Șucu pentru al treilea club din portofoliu! Numele-surpriză pe care-l vizează patronul de la Genoa și Rapid
Superliga
Avem planul de extindere al lui Dan Șucu pentru al treilea club din portofoliu! Numele-surpriză pe care-l vizează patronul de la Genoa și Rapid

Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal! Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”

Stadioane, NU spitale! Suma COLOSALĂ pe care Guvernul României o investește în bazele sportive: cât 3 spitale regionale! » Sunt „540 de proiecte sportive în derulare”, bugetul CNI alocat fiind cât cel pentru Sănătate!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează