Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 14 iunie 2024 19:34 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 20:04
Transferul lui Marius Ștefănescu de la Sepsi la FCSB, de departe achiziția verii în peisajul intern, a trezit la viață orgoliile din Superligă și a însuflețit finalul de săptămână în fotbalul de la noi. Ecourile mutării la campioana României au ajuns până în Ungaria, iar presa vecină a luat act de plecarea vedetei covăsnenilor spre cel mai râvnit club din prima ligă.
Jurnaliștii de la Nemzeti Sport, una dintre publicațiile sportive de prim rang din Ungaria, n-au ocolit subiectul celei mai interesante mutări din fereastra de mercato din România. Iar discuțiile legate de interesul pentru Ștefănescu nu-s deloc străine de presa maghiară, care a notat că extrema de 25 de ani din Caracal a fost și pe radarul rivalei Rapid.
Presa din Ungaria a reacționat, după ce FCSB l-a acontat pe Marius Ștefănescu
„Sepsi OSK și-a vândut unul dintre cei mai buni jucători pentru o sumă-record: campioana României, FCSB, a plătit 1,31 milioane de euro pentru a-l aduce pe Marius Ștefănescu.(...) Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit totul înainte de anunțul oficial. Acesta va semna un contract pe cinci ani de zile, potrivit presei din România, iar Ștefănescu va primi un salariu dublu față de cel de la Sfântu Gheorghe.
Transferul lui Ștefănescu a fost un subiect de presă în România în ultimele luni, deoarece celălalt club de top din București, Rapid, a vrut de asemenea să-l transfere”, au scris jurnaliștii de la Nemzeti Sport, citați de digisport.ro.
Vineri seara, Ștefănescu a luat contact cu noii săi colegi. MVP-ul lui Sepsi din sezonul recent încheiat a ajuns la cantonamentul din Berceni, unde a făcut cunoștință și schimburi de amablități cu viitorii coechipieri. Fotbalistul acontat de la clubul lui Laszlo Dioszegi ar fi trebuit să efectueze și primul antrenament cu FCSB, dar a întârziat la ședința de pregătire, fiind nevoit să efectueze în prealabil un RMN.
Marius Ștefănescu va purta numărul 15 la campioana României
Ștefănescu a venit la FCSB de la Sepsi, iar Gigi Becali a plătit pentru el 1,3 milioane de euro. Jumătate din sumă le va reveni celor de la Sepsi, cealaltă merge către școala de fotbal „Viitorul Mihai Georgescu” din Cluj-Napoca. Deja prezentat oficial de FCSB, Marius Ștefănescu a primit tricoul cu numărul 15 la bucureșteni.
Marko Momcilovici a fost ultimul jucător important care a purtat numărul 15 la FCSB, în sezonul 2019/2020.
FOTO Vizita medicală efectuată de campionii de la FCSB: imagini surprinse vineri de GSP
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!