Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 28 septembrie 2024 09:43 / Actualizat sambata, 28 septembrie 2024 10:03
După eliminarea lui Radu Drăgușin, joi, în Tottenham - Qarabag 3-0, Lucas Bergvall a fost înlocuit de managerul Ange Postecoglou și apoi a fost surprins foarte supărat pe bancă.
Lui Lucas Bergvall, 18 ani, nu i-a picat bine că, urmare a eliminării lui Radu Drăgușin, managerul Ange Postecoglou l-a sacrificat din motive tactice.
Mijlocașul suedez nu și-a putut ascunde dezamăgirea, iar mulți dintre suporterii lui Tottenham au dat vina pe internaționalul român, care a văzut „roșu” direct în minutul 8 al meciului din Europa League cu Qarabag (3-0), urmarea unui fault în situație de ultim apărător.
VIDEO. Radu Drăgușin și Lucas Bergvall nu și-au vorbit și au stat la distanță unul de altul
Postul de televiziune Sky Sports a urmărit subiectul, iar la antrenamentul de a doua zi, unde au participat rezervele și jucătorii care evoluaseră puțin contra azerilor, reporterii aflați la fața locului au pus camera de luat vederi pe Drăgușin și pe Bergvall, pentru a vedea dacă și cum interacționează.
Cei doi nu și-au vorbit, văzându-și fiecare de treabă, ba au păstrat chiar o anume distanță. Iar Bergvall părea la fel de supărat ca în timpul meciului, după ce a fost înlocuit. Drăgușin a reacționat, în schimb, pe rețelele de socializare, la aproximativ 23 de ore distanță de la fluierul final.
Reacția lui Radu Drăgușin: „Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț”
„În mod cert nu a fost modul în care voiam să încep pe plan personal aventura noastră europeană, dar echipa este cea mai importantă și colegii mei au făcut un meci incredibil, obținând toate punctele.
Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț. Trebuie să continui să muncesc din greu în procesul meu de dezvoltare. Sunt recunoscător pentru toate mesajele primite, vă sunt veșnic recunoscător pentru sprijin. COYS”, a scris Drăgușin.
Radu Drăgușin a fost suspendat de UEFA o etapă și va sta contra lui Ferencvaros
După meci, antrenorul Ange Postecoglou a fost întrebat despre eliminarea fundașului român. El a sugerat că Drăgușin s-a „deconectat” la acea fază:
„Nu a fost un start ideal de meci. Nu am fost mulțumit pentru că am simțit că am început foarte neglijent. Am vorbit despre a începe cu un ritm ridicat. Am fost pasivi când am pasat, iar când se întâmplă asta cineva se deconectează. Reacția de după aceea a fost bună, dar nu sunt mulțumit de început”.
Potrivit cotidianului Football London, Drăgușin va fi suspendat doar o etapă, pe 3 octombrie, contra lui Ferencvaros: „Drăgușin nu a comis o abatere gravă a regulamentului, care să determine Comisia de Disciplină de la UEFA să îl suspende mai mult de un meci”.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”