Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 06 noiembrie 2024 14:55 / Actualizat miercuri, 06 noiembrie 2024 15:40
Fanii lui Racing Club au depășit orice limită imaginabilă cu spectacolul de sunet și lumină făcut în Copa Sudamericana.
Înaintea și-n pauza partidei contra celor de la Corinthians, din returul semifinalelor (2-1), cerul de deasupra arenei din Avellaneda, suburbia capitalei Argentinei, s-a aprins într-un fel nemaivăzut. Din această cauză, accesul suporterilor pe stadion a fost închis pentru o lună!
Agenția de securitate a provinciei Buenos Aires, Aprevide, a luat o decizie drastică împotiva lui Racing. Clubul argentinian va fi obligat să joace cu porțile închise, în urma folosirii de către spectatori a materialelor pirotehnice, în timpul confruntării cu Corinthians, care a avut loc joia trecută.
Racing a învins-o cu 2-1 pe adversara braziliană și a obținut calificarea în ultimul act al competiției (4-3 scor general). Finala se va juca pe 23 noiembrie, împotriva lui Cruzeiro.
Racing atacă cu apel decizia închiderii arenei Cilindro!
Suspendarea dictată după ancheta făcută de Aprevide va fi pe timp de o lună, interval ce acoperă data la care este programat marele duel pentru trofeu, într-o singură manșă, chiar pe „Cilindro”!
Racing intenționează să atace cu apel decizia luată de agenția de securitate din Buenos Aires. Recent, o situație similară conducând și la închiderea parțială a stadionului Monumental.
Hotărârea prevede, în mod explicit, că se dispune închiderea totală a tribunelor, a peluzelor, a lojelor și a tuturor zonelor destinate spectatorilor de pe „Presidente Perón”, în timpul oricărui eveniment sportiv care e organizat de Asociația Argentiniană de Fotbal (A.F.A.), precum și a oricăror evenimente sportive de masă conexe pentru o perioadă de 30 de zile de la data notificării.
În consecință, Racing este obligată să dispute jocurile de pe teren propriu lipsită de prezența fanilor, respectând Legea nr. 11.929 și modificările sale, „din cauza lipsei unei organizări adecvate pentru control și supraveghere”.
Aprevide a explicat și de ce a adoptat poziția strictă, susținând că „dacă ar trece cu vederea ce s-a întâmplat, s-ar crea un precedent conform căruia orice club ar putea scăpa de pedeapsă pentru incidente similare”.
Presa din Buenos Aires scrie că „deja există o teamă răspândită în rândul agențiilor de securitate că astfel de comportamente ale fanilor pe stadioane ar putea deveni generalizate, expunând spectatorii la riscul de arsuri și răniri. Într-adevăr, 20 de fani au avut nevoie de îngrijiri medicale pe stadion pentru probleme conexe”.
Înregistrările camerelor de supraveghere arată membri ai companiei private de securitate angajate de Racing, care au ajutat suporterii să introducă ilegal materiale pirotehnice în interiorul arenei, ceea ce a sporit gravitatea situației.
Fanii ar fi introdus arsenalul cu ajutorul firmei de pază!
Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a stabili dacă această complicitate aparține exclusiv angajaților firmei respective. Sau dacă, așa cum se bănuiește, a avut la bază recomandări manageriale.
Racing s-a revoltat contra sancțiunii severe și a emis o declarație fermă, prin care și-a exprimat „nemulțumirea și indignarea absolută”, promițând să combată ceea ce consideră o „nedreptate”.
🇦🇷 Authorities have closed Racing Club’s stadium El Cilindro FOR ONE MONTH after last Thursday’s pyro display… Racing are appealing the decision pic.twitter.com/xL8B02uTYb
— 𝐂𝐚𝐬𝐮𝐚𝐥 𝐔𝐥𝐭𝐫𝐚 𝐎𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 (@thecasualultra) November 5, 2024
În calitate de autorități instituționale, respingem măsura, pe care o vom ataca imediat. Nu numai că le interzice suporterilor noștri să intre în arena lor, dar creează și un precedent extrem de negativ
Comunicatul oficial dat de Racing Club de Avellaneda
„Această sancțiune pedepsește membrii loiali și fanii care au organizat o sărbătoare exemplară, respectând întru totul protocolul. Showul s-a desfășurat fără probleme și a și generat un impact pozitiv la nivel mondial, arătând pasiunea unică pentru fotbal în Argentina”.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”