SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Dat afară!

Articol de , - Publicat joi, 12 iunie 2008 00:00

Gheorghe Tadici a pierdut războiul cu preşedintele Ioan Gavrilescu, cel cu care antrenorul s-a certat în mai multe rînduri.

Telenovela Tadici a luat sfîrşit la Olt chim! Tehnicianul care a pregătit în ultimii doi ani gruparea olteană a fost demis ieri de pe banca tehnică a formaţiei. Gheorghe Tadici a avut de dimi­neaţă o întrevedere cu managerul general al Oltchimului, Constantin Roibu, urmînd să-i prezinte aces­tu­ia jucătoarele aduse din Ungaria şi Polonia. Surpriză însă! Imediat, tehnicianul a fost anunţat că se renunţă la serviciile sale

Deşi s-a vorbit de o despărţire amiabilă între cele două părţi, nu a fost deloc aşa! Roibu i-a reproşat tehnicianului faptul că a dat de­claraţii nefondate în presă, în care a atacat clubul. Tadici a zis apoi, la conferinţa de presă, că “domnul Roibu mi-a spus că am fost demis de presă”. Antrenorul care a cîştigat la Vîlcea şase trofee în două sezoane a adăugat că a fost pus să facă unele compro­mi­suri. “Nu am acceptat, pentru că dacă făceam unul îl acceptam şi pe al doilea, şi pe al treilea şi tot aşa”.

Surse din cadrul clubului vîl­cean afirmă însă că adevăratul mo­tiv al înlăturării lui Tadici de la Olt­chim e legat de numele preşe­din­te­lui Ioan Gavrilescu. Acesta nu a ac­cep­tat faptul că Tadici nu l-a recu­nos­cut niciodată drept superior al său, toate discuţiile tehnicianului a­vînd loc direct cu managerul Roi­bu. Ga­­vri­lescu a avut de partea sa şi cî­te­va ju­cătoare, sătule de jignirile şi re­pro­şurile ale lui Ta­dici. “Vă voi pre­zenta în cîteva zile CV-ul unui preşedinte care a schim­bat 38 de antrenori la Vîlcea. Nu a fost în stare să transfere nici o jucătoare la Oltchim!”, a tunat Tadici.

La Constanţa, la Brăila sau la Zalău?

Gheorghe Tadici nu vrea să mai vor­bească momentan despre hand­bal. “Nu se termină lumea acum, că nu mai sînt eu antrenor la Oltchim. Ori­cum, mai mulţi in­ves­titori din ţa­ră m-au sunat şi mi-au spus că mă vor la echipă”, a declarat Tadici. Selec­ţionerul Ro­mâ­niei e dorit, se pare, la Cons­tan­ţa de preşedintele Gheor­ghe Slabu. La Tomis, Tadici ar face cu­plu chiar cu secundul de la “na­ţi­o­nală”, Dumitru Muşi. Şi Brăila îl are pe listă pe Tadici, care a discu­tat în acest sens cu preşedintele Consi­liu­lui Judeţean, cu ocazia meciului Ro­mânia-Islanda, disputat chiar în o­ra­­şul de pe malul Dunării. O altă va­ri­antă ar fi întoarcerea acasă, la Za­lău, unde a antrenat 30 de ani.

6 trofee a cîştigat la Oltchim Gheorghe Tadici: două campionate, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei.

76 de victorii 3 egaluri şi 4 înfrîngeri, acesta e palmaresul lui Tadici în cele două sezoane petrecute la Oltchim.

“Am fost învins de un preşedinte care, în 30 de ani de preşedinţie la Oltchim, a schimbat 38 de antrenori. El e însă veşnic!”
“Mă voi întoarce ori­cînd la Vîlcea, însă doar dacă discut cu un sin­gur om, Constantin Roi­bu. Rezultatele de la Oltchim vorbesc de­spre activitatea mea”

Gheorghe Tadici

Roibu: “Nu a fost premeditat!”

Managerul SC Oltchim, Constantin Roibu (foto, centru), a declarat că demiterea lui Gheorghe Tadici de la echipă nu a fost premeditată.
“M-a supărat faptul că a trecut peste cuvîntul meu. Eu i-am spus să nu mai dea declaraţii în presă după ce a jignit-o pe Luminiţa Huţupan Dinu, dar domnul Tadici a continuat. Nu avem încă un înlocuitor. Ne vom gîndi la un nume, probabil va fi un antrenor străin”, a subliniat Roibu. Sponsorul principal al echipei a adăugat şi că va încerca să o păstreze la echipă pe Narcisa Lecuşanu.

Cine rămîne?

Şase jucătoare au venit în cele două sezoane de la Zalău la Olt­chim, împreună cu Gheorghe Ta­dici: Talida Tolnai, Tereza Pîslaru, Roxana Gatzel, Valeria Beşe (foto), Ramona Maier şi Raluca Ivan. Acestea ar putea să plece împreună cu Tadici, avînd o clau­ză specială în contract! Tadici însă dezminte. “Am vorbit cu ele. Sînt handbaliste profe­sio­niste şi vor decide singure ce au de făcut. Ştiu că viaţa de sportiv e scurtă”, a declarat Tadici. În schimb, secundul Săviştean Popa şi-a anunţat şi el demisia.

Nu au nici un antrenor!

Greu de crezut, dar în momentul de faţă Oltchim nu are un posibil înlocuitor pentru Gheorghe Ta­dici! Conducerea clubului vîlcean a mizat totul pe slovenul Tone Tiselj, cu care au tratat de două luni. Acesta, deşi promisese ferm că vine la Vîlcea, s-a răz­gîn­dit între timp, invocînd faptul că are tatăl grav bolnav şi că soţia nu doreşte să vină în România. Olt­chim urmează acum mai multe pis­te din străinătate, pe listă a­flîn­du-se danezul Christian Dal­mo­se, fost la Aalborg, germanul de origine română Herbert Muller, de la Nurnberg, şi ungurul Roth Kalman.

Pleacă şi de la “naţională”?

Debarcarea de la Oltchim i-a dat planurile peste cap lui Tadici şi în ceea ce priveşte viitorul “naţio­na­lei”, calificată la JO. “Am mai ca­li­ficat «naţionala» la JO din 2000 şi nu am fost prezent la Sydney pentru că am bănuit că nu se vrea să se facă performanţă. Nu ştiu dacă voi merge nici la Beijing, voi anunţa în zece zile”, a spus Tadici. Pe de altă parte, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a anunţat că “dacă jucătoarele de la Oltchim nu l-au mai vrut pe Tadici, atunci e o mare problemă. O să analizăm situaţia în zilele următoare”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Liga 2
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (17)
 •  12 Iunie 2008, 20:20

Care club cu pretenti la trofee europene isi da afara antrenorul, fara sa aibe un plan bine stabilit si un inlocuitor? Stiu stiu, Gavrilescu e acolo de cand lumea, dar loialitatea nu este cea mai importanta valoare in cazul unui presedinte, cum este spre deosebire capacitatea manageriala, care din franturile de informatii pe care le avem preecum si faptele care se vad de pe Luna pare cam straina de d-l Gavrilescu. Ar trebui sa ne dea de gandit si numarul de tehnicieni schimbati de acesta: 38!

 •  12 Iunie 2008, 20:09

Dar, nici clubul nu mi se pare ca a actionat profesionist. Aceasta despartire vine prea tarziu de la acel conflict sau de la ratarea semifinalelor CL si chiar de la ultimul meci al sezonului. Asta denota ca s-a mai petrecut ceva intre timp, nu stiu si nu ma intereseaza. Aceasta confuzie si nehotararea a celor din conducere ne-a cost probabil pierdera celui mai bun pivot din lume, ratarea campaniei de transferuri si nici acum nu avem un inlocuitor.

 •  12 Iunie 2008, 20:01

Nu tin mortis de Tadici la Oltchim. Nu mi-a placut deloc ce i-a facut lui Hutupan in presa. Una din cele 10 porunci in handbal: sa nu-ti ataci jucatoarele in presa. Pai iesi in 'Adevarul' sa zici ca o jucatoare profesionista vine la o echipa si pentru 'cascaval'? Parca el a plecat de la Zalau pentru ca ploua cu 'cascaval' acolo. Normal ca 'cascavalul' conteaza, dar nu poti sa zici asa ceva despre cineva cu care colaborezi in continuare si cu care ai si obiective sportive comune. Pacat.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează