Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 09 februarie 2024 19:35 / Actualizat vineri, 09 februarie 2024 20:03
O declarație controversată și falsă din punct de vedere istoric făcută de Vladimir Putin în interviul acordat lui Tucker Carlson a declanșat furia lui Sergiy Stakhovsky, fostul jucător de tenis ucrainean care l-a învins pe Federer la Wimbledon, în urmă cu un deceniu.
Încă de la începutul invaziei rusești din urmă cu doi ani, Stakhovsky a devenit una dintre figurile sportive ale Ucrainei extrem de active și vocale. Nu doar pe rețelele de socializare, unde s-a transformat într-un un vector de opinie, ci și pe front, risc pe care fostul număr 31 mondial și l-a asumat din proprie inițiativă.
În primăvara lui 2022, Stakhovsky și-a lăsat familia la Budapesta și s-a întors în Ucraina pentru a participa la luptele pentru apărarea Kievului.
Interviul dat de Vladimir Putin lui Tucker Carlson l-a scandalizat pe Sergiy Stakhovsky
La scurt timp după publicarea dialogului dintre Tucker Carlson și Vladimir Putin, ipostază ce a devenit subiectul momentului pe mapamond, Sergiy Stakhovsky a taxat, pe contul său de Instagram, una dintre afirmațiile uluitoare făcute de președintele Rusiei pe durata interviului.
Putin a spus, cu subiect și predicat, că Polonia e cea care a provocat startul celui De-Al Doilea Război Mondial, fiindcă nu „a cedat în fața lui Hitler”. Iată declarația halucinantă făcută de Vladimir Putin, preluată de zeci de publicații naționale și internaționale:
Așadar, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Polonia a colaborat cu Hitler. Și, deși nu a cedat la cererile lui Hitler, a participat totuși la împărțirea Cehoslovaciei împreună cu Hitler, deoarece polonezii nu au cedat Germaniei coridorul Danzig și au mers prea departe, împingându-l pe Hitler să înceapă Al Doilea Război Mondial prin atacarea lor.
- Vladimir Putin
De ce a fost Polonia împotriva căreia a început războiul, la 1 septembrie 1939? Polonia s-a dovedit a fi intransigentă, iar Hitler nu a avut altceva de făcut decât să înceapă să-și pună în aplicare planurile cu Polonia.
- Vladimir Putin, citat de BBC și HotNews
⚡️ Putin said the Poles forced Hitler to attack them in 1939.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) February 9, 2024
Hitler just wanted to "realize his plans" and Poland was "uncooperative" and "forced" Hitler to attack and start World War II, Putin said.
So, 1939, late August.
Hitler: Poland, we want to annex you, agree!
Poland:… pic.twitter.com/6Od3EUFvdE
Indignat, fostul tenismen ucrainean a răbufnit și a postat un mesaj dur pe contul său de Instagram: „Polonia l-a forțat pe Hitler să începă Al Doilea Război Mondial? Al naibii nebun!”.
Vladimir Putin a răspândit o informație complet eronată
Afirmația lui Vladimir Putin este, bineînțeles, una eronată, conform istoricilor. Al Doilea Război Mondial a fost un război global desfășurat între 1939 și 1945, în care au fost implicate majoritatea țărilor lumii, împărțite în două alianțe militare: Aliații și Axa. A fost cel mai costisitor și sângeros război din istorie.
Războiul a început la 1 septembrie 1939, după ce Germania condusă de Adolf Hitler a invadat Polonia. Deşi inferiori numeric şi tehnic, polonezii s-au încăpățânat și au rezistat câteva săptămâni bune, până la capitularea definitivă a Varșoviei.
Putin delirează în acest interviu”, e „un pericol letal pentru statele baltice (…), pentru Polonia, pentru Europa şi pentru libertate”. „Carlson a jucat rolul unui idiot util (…) care-i ţine microfonul unui mincinos, unui criminal şi unui terorist internaţional.
- Szymon Holownia, preşedintele parlamentului polonez, conform Libertatea