Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 21 noiembrie 2024, 10:21 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 10:22
Hansi Flick a fost adus la Barcelona în vară și a semnat cu catalanii un contract pe două sezoane, până-n 2026.
Președintele Joan Laporta se poate felicita, deja, pentru angajarea lui Hansi Flick. Antrenorul german a readus-o pe Barcelona pe strada victoriilor. Echipa e pe primul loc în LaLiga și între primele opt în Liga Campionilor, practicând din nou un fotbal spectaculos.
Cei mai tineri 9 jucători ai Barcelonei au avut o ascensiune rapidă
Dar, foarte important, a reușit toate astea cu mulți jucători tineri, noul val pus la dispoziție de La Masia, în condițiile în care s-a confruntat cu destule accidentări. I-a responsabilizat și răspunsul acestora a fost excelent.
Potrivit Transfermarkt.de, citat de cotidianul Marca, în numai trei luni, de când lucrează cu Flick, cei mai tineri nouă jucători blaugrana și-au crescut valoarea de piață cu 85,5 milioane de euro! Este vorba despre Lamine Yamal, Fermin Lopez, Cubarsi, Casado, Bernal, Pau Victor, Pablo Torre, Gerard Marti și Sergi Dominguez.
Cum au evoluat cotele de piață ale puștilor Barcelonei în acest sezon
Jucător | Cota în vară (mil. euro) | Cota la zi (mil. euro) | Diferența |
Lamine Yamal | 120 | 150 | 30 |
Fermin Lopez | 30 | 50 | 20 |
Pau Cubarsi | 30 | 40 | 10 |
Marc Casado | 2,5 | 15 | 12,5 |
Bernal | 1 | 5 | 4 |
Pau Victor | 1,5 | 5 | 3,5 |
Pablo Torre | 3 | 5 | 2 |
Gerard Marti | 0,4 | 3 | 2,6 |
Sergi Dominguez | 0,1 | 1 | 0,9 |
Lamine Yamal și-a continuat ascensiunea, după Euro 2024, câștigat cu naționala Spaniei, și a înregistrat cel mai mare salt: plus 30 de milioane de euro! Îl secondează Fermin Lopez, a cărui cotă a urcat de la 30 de milioane de euro la 50 de milioane. Pau Cubarsi a făcut și el un salt de 10 milioane, de la 30 de milioane de euro la 40 de milioane, iar Marc Casado chiar unul de 12,5 milioane!
Primii cinci valorează 370 de milioane de euro
Dacă-i avem în vedere pe toți tinerii crescuți în LaMasia și aflați acum în lotul Barcelonei, cei mai buni cinci valorează împreună 370 de milioane de euro. Vorbim despre Lamine Yamal (150 milioane euro), Gavi (90), Fermín (50), Cubarsí (40) și Balde. (40).
Jucători de top, care i-au scutit pe catalani de cheltuieli mari pe piața transferurilor, în condițiile problemelor financiare cu care se confruntă clubul. Gruparea blaugrana are datorii cifrate la nu mai puțin de 1,3 miliarde de euro!