Articol de Laura Șoica - Publicat marti, 14 ianuarie 2025 11:44 / Actualizat marti, 14 ianuarie 2025 12:05
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre noile achiziții ale echipei, mijlocașul Juri Cisotti (31 de ani) și portarul Lukas Zima (30 de ani).
Juri Cisotti a ajuns la FCSB în această iarnă de la Oțelul Galați și a jucat deja un meci amical pentru echipa lui Becali, cu Hamburg, scor 2-1.
Zima, ajuns la echipă tot în această iarnă, a jucat și el în meciul amical cu Dinamo Kiev, pierdut cu scorul de 1-2.
Mihai Stoica, despre Juri Cisotti și Lukas Zima
Mihai Stoica este sigur că cele două transferuri făcute în acestă iarnă vor ajuta echipa. Oficialul echipei spune că Cisotti se descurcă foarte bine la antrenamente.
Acesta va lupta pentru postul de titular cu Adrian Șut, Vlad Chiricheș, Mihai Lixandru, Malcom Edjouma și Baba Alhassan.
„Zima și Cisotti sunt jucători care ne vor ajuta. Se antrenează foarte bine și asta e extrem de important, pentru că e greu să ai un lot în care absolut toți jucătorii se antrenează foarte bine, dar cu cât sunt mai mulți jucători care se antrenează cu plăcere cu atât îi trag și pe ceilalți după ei.
Cisotti nu are niciun fel de problemă. Sunt diferite antrenamentele, dar el nu pare să aibă probleme de adaptare, cel puțin la antrenament. La joc vom vedea, pentru că e cu totul și cu totul altceva, chiar dacă doi ani Oțelul ne-a bătut la București fară drept de apel.
La noi, ritmul de joc e total diferit, jucătorii joacă mult mai repede decât jucătorii echipelor de la care vin fotbaliștii pe care îi transferăm.
Poate să joace orice poziție de la numărul 8 în sus, chiar poate forțat de împrejurări și ca număr 6. E un jucător polivalent, versatil, s-a văzut la Galați. Se descurcă destul de bine în orice zonă a terenului. Deocamdată trebuie să se impună, are o concurență acerbă, dar arată bine", a spus MM Stoica, citat de orangesport.ro.