Articol de Maria Olteanu, Andrei Furnigă (video), George Nistor - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 00:35 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 04:58
Florin Vulturar, impresarul lui Florin Tănase, a confirmat sâmbătă seara, la ieșirea de la Arena Națională, după FCSB - U Cluj, scor 1-0, că există anumite discuții pentru transferul mijlocașului, însă mai multe detalii vor fi cunoscute abia în vară, la finalul acestei stagiuni.
În ultimele zile au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora cei de la Espanyol ar fi interesați de Tănase, iar agentul lui a anunțat că există interes pentru mai mulți fotbaliști în această perioadă, aproape de finalul sezonului. Inclusiv la duelul de sâmbătă, cu U Cluj, ar fi fost prezenți scouteri din Grecia pe Arena Națională.
VIDEO. Florin Vulturar, despre plecarea lui Florin Tănase
„O victorie foarte importantă. Vă dați seama, toate meciurile sunt importante acum, pe final de sezon. Dar, cu această victorie, se apropie mai mult de câștigarea campionatului.
Tănase a avut o accidentare, acum sper să fie în ultimele meciuri apt. Se simte oboseala, dar are un ritm destul de bun, sper să nu fie probleme.
Nu mai vreau să vorbesc până la finalul campionatului, vom vedea atunci (n.r. transferul în Spania), este o discuție, dar probabil când va începe perioada de transferuri o să fie multe discuții.
Am avut invitați din Grecia, sunt oameni care vin să vadă ultimele meciuri și la sfârșit vom vedea ce va fi. Vedem la finalul campionatului (n.r. câți jucători de la FCSB pot pleca în vară)”, a spus Florin Vulturar, la ieșirea de la stadion, după succesul de sâmbătă.
Florin Tănase a fost unul dintre cei mai importanți oameni de la FCSB în acest sezon; a reușit cinci goluri și cinci pase decisive de-a lungul actualei stagiuni, iar evoluțiile sale i-au adus și convocarea la echipa națională;
S-a accidentat însă la lot, în eșecul 0-1 cu Bosnia, fiind mai apoi absent și la derby-ul cu Dinamo;
Conform portalului de specialitate Transfermarkt, Florin Tănase este cotat la 2,2 milioane de euro, cea mai mare valoare din carieră atingând-o în iarna lui 2021: 5,5 milioane de euro.