Andrei Petrescu
Andrei Petrescu e reporter la GSP. După ce a jucat fotbal de performanță timp de 12 ani, “a agățat ghetele în cui” în 2021. La numai o lună distanță a intrat în presă, la Gazeta Sporturilor, tocmai pentru a rămâne aproape de fenomen. A fost redactor online, iar acum e reporter de teren. Merge la cât mai multe meciuri și acțiuni posibile, face interviuri si reportaje, încercând să dea cele mai importante informații din mijlocul acțiunii.
Cine a aparut in peluza Rapidului, pe Arena Naționala, in timp ce galeria sarbatorea in Giulești
Galeria Rapidului a ales sa urmareasca derby-ul cu Dinamo din Giulești, nemulțumita de condițiile oferite de rivali. Au existat 40 de fani ai oaspeților și pe Arena Naționala. Neințelegerile dintre cele doua galerii rivale au facut ca Rapidul [...]
N-a contat absența galeriei rivale! Scandari rasiste pe Arena Naționala, la Dinamo - Rapid + principalul inamic al „cainilor”
Debutul derby-ului Dinamo - Rapid, de pe Arena Naționala, a fost marcat de scandarile rasiste ale galeriei gazdelor. Dinamoviștii au dominat fondul sonor al derby-ului de pe Arena Naționala, lucru firesc ținand cont ca rivalii de la Rapid au [...]
Alt protest! Masura extrema luata de o parte a suporterilor dinamoviști, in timpul derby-ului cu Rapid
Cei peste 500 de suporteri din Peluza Sud Dinamo au parasit Arena Naționala dupa doar 20 de minute din derby-ul cu Rapid. Aflați intr-un sector lateral de la Tribuna a II-a, aceștia au afișat un mesaj de protest, apoi au ieșit din stadion. [...]
Zeljko Kopic, discurs motivațional pe Arena Naționala: „Sunt optimist, dar sunt optimist cu un motiv!”
Rapid a caștigat derby-ul cu Dinamo din runda cu numarul 23 a Superligii, scor 2-1. Zeljko Kopic (46 de ani), antrenorul „cainilor”, a oferit un discurs realist la finalul partidei. VIDEO. Zeljko Kopic, dupa Dinamo - Rapid 1-2 „Nu vreau sa [...]
Burmaz = Extaz! Derby dramatic pe Arena Naționala » Rapid o pedepsește pe Dinamo, dupa un meci in care alb-vișiniii n-au jucat nimic! Clasamentul ACUM
Rapid a caștigat derby-ul cu Dinamo din runda cu numarul 23 a Superligii, scor 2-1. Victoria a fost sarbatorita pe Arena Naționala, dar și in Giulești, unde s-au strans peste 3.000 de suporteri. Cronica GSP, dupa Dinamo - Rapid 1-2: Burmaz = [...]
Dan Șucu, semnal de alarma dupa Dinamo - Rapid: „Sa nu se mai intample!”
Rapid a caștigat derby-ul cu Dinamo din runda cu numarul 23 a Superligii, scor 2-1. Dan Șucu, principalul finanțator al gruparii giuleștene, spune ca victoria este una dulce, in ciuda evoluției sub potențial. Dan Șucu recunoaște ca prestația [...]
„Am 56 de ani, dar imi dau lacrimile” » Discursul emoționant al unui suporter dinamovist: „Rețineți! La Dinamo n-o sa vedeți niciodata așa ceva”
Derby-ul Dinamo - Rapid a trezit la viața senzații care mai de care mai diverse in randul suporterilor. Daca giuleștenii ofera imagini unice in Romania, alegand sa urmareasca meciul de pe propriul stadion, „cainii” au devenit sentimentaliști [...]
Estavana Polman, olandeza de la Rapid, interviu sincer despre viața in Romania: „Aveți mentalitate diferita fața de Danemarca” + Ce nu suporta aici: „In afara de asta, imi place totul”
Estavana Polman (31 de ani), centrul celor de la Rapid și logodnica fostului mare internațional olandez Rafael van der Vaart, a oferit un interviu pentru GSP.ro in care a vorbit despre viața ei in Romania, cum s-a adaptat in București și la [...]
Luis Phelipe, dupa debutul oficial la FCSB: „Fotbalul este nebun”
FCSB a invins-o fara probleme pe UTA Arad, scor 4-0, in etapa #22 din Superliga. Luis Phelipe (22 de ani), noua achiziție a roș-albaștrilor, a debutat oficial in partida de pe Arena Naționala. Atacantul transferat de la Poli Iași pentru [...]
Helmut Duckadam lauda noul transfer al Rapidului: „O afacere excepționala!”
Helmut Duckadam (64 de ani), a comentat transferul lui Marian Aioani (24) de la Farul la Rapid și este de parere ca giuleștenii au facut o afarere excelenta. Rapid și Farul au batut palma pentru transferul portarului Marian Aioani. Dupa ce [...]
Jucatorul celor de la FCSB, in carje dupa meciul cu UTA
Denis Haruț (24 de ani), fundașul central al celor de la FCSB, a aparut in carje la meciul pe care roș-albaștrii l-au caștigat in fața UTA-ei Arad, scor 4-0. FCSB a defilat in primul meci in campionat din 2024. Trupa lui Elias Charalambous a [...]
Verdict categoric: „FCSB mai poate pierde acest titlu doar daca nu se mai prezinta la meciuri!”
Helmut Duckadam (64 de ani) a analizat succesul celor de la FCSB, scor 4-0 cu UTA Arad. Fostul mare portar este de parere ca nimic nu-i mai poate opri pe roș-albaștri din drumul spre titlu. Duckadam este convins ca FCSB va deveni campioana [...]
Il recunoști? Apariție surprinzatoare in lojele Arenei Naționale, la FCSB - UTA » A stat langa antrenorul lui Dinamo
Pantelis Kapetanos (40 de ani), unul dintre cei mai iubiți atacanți din istoria recenta a celor de la FCSB, a fost prezent in tribunele Arenei Naționale la meciul cu UTA, din runda cu numarul 22 a Superligii. In aceeași loja a stat și Zeljko [...]
Suporterii CSA, infiltrați la FCSB - UTA » Schimburi de injuraturi intre cele doua peluze
Suporterii Peluzei Sud Steaua sunt prezenți pe Arena Naționala la meciul dintre FCSB și UTA Arad. Infrațiți cu galeria aradenilor, suporterii lui CSA Steaua li s-au alaturat acestora in meciul de pe Arena Naționala și au injurat suporterii [...]
FCSB s-a razbunat pe Rednic și „rupe” complet clasamentul! Prestație colosala a lui Darius Olaru » Clasamentul ACUM
FCSB a invins-o pe UTA, scor 4-0, in epilogul rundei cu numarul 22 din Superliga. Bucureștenii un avans de 11 puncte fața de urmaritoarele CFR Cluj și Rapid. Oricum scapata in fruntea clasamentului, FCSB avea ocazia aseara, in epilogul etapei [...]
Sarbatoare de lider! Imaginile surprinse de reporterii GSP, imediat dupa FCSB - UTA
FCSB a invins-o pe UTA, scor 4-0, in epilogul rundei cu numarul 22 din Superliga. Galeria liderului a sarbatorit alaturi de fotbaliști victoria. Peste 6.000 de spectatori au fost prezenți pe Arena Naționala, numar oficial anunțat de [...]
Și-au luat revanșa » Atletico o bate pe Real și o elimina din Cupa Regelui dupa un meci de 120 de minute și cu gafe monumentale
Atletico Madrid a invins-o pe Real Madrid in „optimile” Cupei Regelui, scor 4-2 dupa prelungiri, la capatul unui meci spectaculos. La 8 zile distanța de semifinala din Supercupa Spaniei, disputata in Arabia Saudita, Atletico Madrid și Real [...]
Se anunța show in tribune! » Cați ultrași ai celor de la FCU Craiova vor face deplasarea in Giulești la derby-ul cu Rapid
Se anunța o atmosfera incendiara la derby-ul dintre Rapid și FCU Craiova de vineri seara din Giulești. Rapid și FCU Craiova se infrunta in unul dintre derby-urile etapei #22 din Liga 1. Confruntarea dintre cele doua a capatat multa rivalitate [...]
Rapid și-a prezentat cele 4 transferuri ale iernii inainte de startul Superligii: „Nu știu de ce nu m-ar accepta fanii” + Toate declarațiile din Giulești
Rapid și-a prezentat astazi toate cele 4 transferuri ale iernii, in cadrul unei conferințe de presa. In cadrul conferinței premergatoare derby-ului cu FCU Craiova, Rapid i-a prezentat in fața jurnaliștilor pe cei 4 jucatori transferați: [...]
Horațiu Moldovan, sfatuit chiar de catre un coleg sa se transfere: „Sa se duca cat mai repede la aeroport”
Damjan Djokovic (33 de ani), noul mijlocaș al celor de la Rapid, il sfatuiește pe Horațiu Moldovan (25) sa se transfere la Betis Sevilla. Horațiu Moldovan, portarul titular al Rapidului și al naționalei Romaniei, ar putea parasi clubul din [...]
Dinamo a pus in vanzare biletele pentru derby-ul cu Rapid » Cat costa biletele la meciul de pe Arena Naționala
Dinamo a anunțat ca a pus in vanzare biletele pentru derby-ul cu Rapid, programat in etapa #23 a Superligii. Sambata, 27 ianuarie, va avea loc derby-ul dintre Dinamo și Rapid. Partida se va juca pe Arena Naționala, cel mai mare stadion al [...]
Veste uriașa pentru echipa din Superliga! » Primarul a anunțat construirea unui nou stadion: „25.000 de locuri”
Ionut Pucheanu, primarul municipiului Galati, a anunțat ca a demarat proiectul pentru construirea unui nou stadion de 25.000 de locuri in orașul de pe malul Dunarii. Nu este vorba insa de Stadionul Oțelul, pe care joaca formația din Liga 1. [...]
Jordan Henderson, prezentat oficial la Ajax!
Jordan Henderson (33 de ani), fostul capitan al lui Liverpool, a fost prezentat la Ajax Amsterdam. UPDATE 22:00 Ajax l-a prezentat oficial pe Henderson A venit și anunțul oficial al „lancierilor”. Henderson a fost prezentat la Ajax. Official. [...]
Un jucator de la FCU Craiova, acuzat ca a pariat la peste 50 de meciuri de pe un cont cu numele sau: „L-am facut pentru pacanele” + Mititelu: „Sunt stupefiat!”
Un nou scandal lovește Liga 1. Un jucator de la FCU Craiova este cercetat pentru ca a pariat online la peste 50 de meciuri, de pe un cont cu numele sau. Daca anul trecut fundașul Cosmin Achim (28 ani), fost jucator la FC Voluntari și Petrolul [...]
Burgerul „Dragușin” » Fratele lui Radu Dragușin a creat mancarea cu numele fundașului lui Tottenham + Care este rețeta
Radu Dragușin (21 de ani) a debutat la Tottenham saptamana trecuta, iar fratele sau mai mare, Alex, a decis sa-i faca o surpriza. Bucatar de meserie, Alex s-a decis sa creeze un burger cu numele fratelui sau, transferat de Tottenham in aceasta [...]