Articol de GSP - Publicat sambata, 11 august 2012 00:00 / Actualizat sambata, 11 august 2012 11:25
Spectatorii care vor fi prezenţi în această seară pe National Arena la amicalul Dinamo-Barcelona nu vor fi dezamăgiţi. Jucătorii lui Dario Bonetti vor da piept cu toate vedetele catalanilor, mai puţin Puyol şi Villa, nerefăcuţi
Presa catalană scrie că Tito Vilanova va trimite în teren contra dinamoviştilor cea mai bună formulă de echipă pe care o are la dispoziţie. Dani Alves, care a avut ceva probleme medicale, e anunţat şi el titular, dar dacă Vilanova va decide să nu-l forţeze, Montoya îi va lua locul brazilianului în banda dreaptă.
Meciul cu Dinamo ar putea fi ocazia revenirii lui Andreu Fontàs, care a stat departe de gazon 7 luni din cauza unei accidentări.
Echipa Barcelonei anunţată de spanioli: Valdés - Alves, Piqué, Mascherano, Alba - Xavi, Busquets, Iniesta - Pedro, Messi, Alexis
Dinamo-Barcelona va începe de ora 20:15, în direct la DigiSport şi Realitatea TV şi liveTEXT pe GSP.ro
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!