Articol de GSP - Publicat vineri, 19 mai 2017 21:42
Cosmin Contra a dezvăluit că dinamoviștii nu au o primă specială pentru câștigarea Cupei Ligii și le atrage atenția jucătorilor săi că ACS Poli este un adversar periculos.
"Nu există o primă specială pentru Cupa Ligii, doar ridicarea trofeului deasupra capului. Meritul este doar al jucătorilor şi sper să fie conştienţi că fără un ultim efort va fi greu să ridicăm trofeul.
Ne-am fi dorit să jucăm şi altă finală, a Cupei României, dar nu s-a putut. Chiar dacă cei de la Timişoara au probleme medicale, le-am spus jucătorilor că trebuie să respectăm adversarul şi să arătăm jocul nostru din ultimele două luni şi jumătate", a spus Cosmin Contra la conferința de presă susținută înaintea finalei.
Tehnicianul lui Dinamo a adăugat că și-ar dori ca Timișoara să rămână în prima ligă și l-a felicitat pe Ionuț Popa pentru realizările din acest sezon.
"Ionuţ Popa a făcut minuni la Timişoara. Eu îl înţeleg perfect, pentru că meciul cu Pandurii este finala lor, e un obiectiv promordial pentru această echipă. Mi-aş dori ca Timişoara să rămână în prima divizie. Eu cred că Timişoara poate pune probleme oricărui adversar", a concluzionat Contra.
- Finala Cupei Ligii se va juca sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Națională. Meciul va putea fi urmărit în direct pe TV Digi Sport, TV Dolce Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.