FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  SUPORTERI

FOTO Dinamoviștii cer dreptate pentru suporterul ucis după derby » Bannerul afișat la locul faptei

Articol de - Publicat miercuri, 01 martie 2017 19:00

Fanii lui Dinamo nu au uitat de suporterul ucis în luna august, după un derby cu Steaua și cer justiției să-și facă treaba și să-l pedepsească pe cel care i-a provocat o lovitură mortală tânărului de 18 ani.

Suporterii alb-roșii au desfășurat astăzi mesajul "Dreptate pentru Bubu" la locul unde a avut loc altercația în urma căreia tânărul și-a pierdut viața.

Gestul dinamoviștilor vine după o schimbare de atitudine a principalului suspect. Acesta și-a recunoscut inițial fapta, însă a revenit asupra declarației, iar acum neagă că ar fi vinovat.

Adrian Daniel Matei a fost ucis în timp ce se întorcea de la meciul Steaua - Dinamo, pe 20 august 2016, în urma unei altercații care a avut loc în apropierea parcului Titan din București.

Adrian a fost lovit în cap cu un baston telescopic în timp ce se întorcea de la meciul Steaua - Dinamo (1-1). Dinamovistul a încercat să sară în ajutorul unui alt suporter al "câinilor", care era agresat de un grup de suporteri rivali.

Principalul suspect, Alexandru Badea (25 de ani), a fost reținut de polițiști 24 de ore mai târziu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (2)
mihai231
mihai231  •  01 Martie 2017, 22:53

Dacă nu se face dreptate.. Nu va exista justiție în România..

prazburg1948
prazburg1948  •  01 Martie 2017, 21:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează