Articol de Ionel Luţan - Publicat luni, 11 martie 2024 17:12 / Actualizat luni, 11 martie 2024 17:21
Corvinul a continuat seria rezultatelor favorabile din acest sezon și în partida cu FC Argeș, câștigată clar, 2-0, de trupa antrenată de Florin Maxim.
Cu locul de play-off deja acontat de câteva etape, trupa hunedoreană privește cu încredere lupta pe două fronturi, Cupă - campionat.
În Cupă, în nocturnă, cu CFR Cluj
Singura formație de eșalon secund calificată în sferturile de finală ale Cupei, trupa hunedoreană a început pregătirile pentru jocul cu formația antrenată de Adrian Mutu, care se va disputa la începutul lui aprilie.
Hunedorenii au decis să închirieze din nou o instalație de nocturnă, pentru ca toții iubitorii de fotbal din zonă să urmărească live duelul cu fosta campioană. Primii stâlpi pentru nocturnă au fost deja instalați la arena Corvinului.
În nocturnă și în campionat
În perioada în care este anunțat meciul din Cupa României se va desfășura și un meci de campionat în play-off. Hunedorenii vor menține instalația de nocturnă pentru a putea organiza și un joc în play-off, la lumina reflectoarelor.
Sferturile de finală ale Cupei României
- Corvinul - CFR Cluj
- FCU Craiova - FC Voluntari
- Universitatea Craiova - Oțelul Galați
- Universitatea Cluj - Hermannstadt