Articol de Laura Șoica - Publicat luni, 30 septembrie 2024 13:30 / Actualizat luni, 30 septembrie 2024 13:47
Viorel Moldovan, președintele de la Rapid, i-a luat apărarea lui Dorinel Munteanu, fostul lui coechipier., după episodul cu David Maftei.
Munteanu, antrenorul Oțelului, l-a luat de guler pe David Maftei la meciul cu Dinamo, scor 1-1. Apoi, acesta a fost criticat pentru atitudinea avută.
Foști coechipieri din Generația de Aur, precum Ilie Dumitrescu și Florin Prunea, nu au fost de acord cu ce a făcut Munteanu. Ulterior, antrenorul Oțelului a răspuns și a spus că nu a avut prieteni la națională.
Viorel Moldovan sare în apărarea lui Dorinel Munteanu
Și el membru în Generația de Aur, Moldovan crede că Munteanu nu primește suficient respect. Președintele de la Rapid îl consideră pe Dorinel un antrenor de mare valoare.
„Îmi pare rău de ce i se întâmplă lui Dorinel, ar trebui să i se ofere respect mai mult. Da, a avut o ieșire, eu înțeleg stările astea, dar așa a reușit să creeze o echipă atât de bună.
E problema lui cum crează relațiile cu jucătorii. Îl consider un antrenor de mare valoare”, a declarat Viorel Moldovan, pentru Fanatik.
Declarația lui Dorinel Munteanu despre gestul făcut
Nu știu de ce interesează pe foarte multă lume ce se întâmplă în curtea mea. Voi vedea ce pedeapsa o să iau, dacă merit acest lucru. Sunt puțini oameni care pot să mă înțeleagă, indiferent câtă experiență au în televiziune, inclusiv foști fotbaliști.
O să mă rog la Dumnezeu să le dea înțelepciune și să nu își mai dea cu părerea. Sper să le dea Dumnezeu sănătate! Băieții mei nu sunt de acord cu ce se spune, se simt foarte bine. Am o atmosfera bună pentru performanță. Îmi mai sare și mie țandăra! Eu le doresc colegilor mei de generație cât mai multă sănătate, să își facă ratingul lor. Nu am fost prieten cu ei, doar coechipier
- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul