Articol de Liviu Manolache - Publicat joi, 07 decembrie 2023 23:15 / Actualizat joi, 07 decembrie 2023 23:18
FSCB a fost învinsă de FCU Craiova, scor 0-2, și a fost eliminată încă din faza grupelor în Cupa României Betano.
FCSB era la mâna ei înaintea meciurilor decisive din grupa C de Cupa României. Avea două variante, victoria sau remiza.

FCSB, eliminată din Cupa României Betano
Gigi Becali nu a fost impresionat de miza mult mai mare pe care competiția o are în acest sezon, câștigătoarea calificându-se în preliminariile Europa League, și a trimis o echipă de start experimentală.
Rezultatul a fost firesc, FCU Craiova a controlat autoritar prima repriză și a punctat de două ori, prin Bauza și prin Van Durmen. A fost suficient pentru victorie și pentru a câștiga grupa C.
Pentru FCSB a devenit o obișnuință să părăsească devreme Cupa României. În ultimele 6 sezoane a ajuns o singură dată în faza sferturilor de finală, în 2020, când a cucerit și trofeul:
- 2023/'24, eliminată în faza grupelor;
- 2022/'23, eliminată în faza grupelor;
- 2021/'22, eliminată în „optimi” fără să joace (covid);
- 2020/'21, eliminată în „optimi” (0-1 Dinamo);
- 2019/'20, a câştigat trofeul;
- 2018/'19, eliminată în „optimi” (1-2 Dunărea Călăraşi).
Clasamentul final în grupa C din Cupa României Betano:
VIDEO. Pentru FCSB urmează bătălia din Superligă. Tot ce trebuie să știi despre meciul cu CFR Cluj
Citește și alte știri din Cupa României Betano:




