Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 11 noiembrie 2010 00:00
Imnul Craiovei a răsunat aseară în Ştefan cel Mare, iar cei aproape 1.000 de dinamovişti ce se aflau în tribune au aplaudat şi au chiuit la auzul acordurilor.
10 noiembrie 2010, ora 20:00. Premieră absolută pe stadionul din Ştefan cel Mare. În memoria lui Adrian Păunescu s-a auzit la staţia arenei imnul Universităţii. Echipa dragă celui dispărut, dar, în realitate, una dintre cele mai aprige rivale ale roş-albilor. Acordurile melodiei au răsunat imediat după încheierea meciului de old-boys, cînd în tribune erau maximum 1.000 de fani ai "cîinilor".
Craiovenii au ieşit la refren
Unii ar putea spune că e şocant, alţii că e normal într-o lume civilizată, dar suporterii dinamovişti au aplaudat încă de la începutul cîntecului. Unii chiar au chiuit, alţii au savurat momentul în picioare. Şi elevii lui Piţurcă au profitat de moment şi au ieşit de la cabine, în pas alergător, fix în momentul în care rula la staţie refrenul "Oltenia, Eterna Terra Nova". N-au fost apostrofaţi pe moment, ci doar după terminarea melodiei. Piţurcă însă n-a scăpat de porţia de huiduieli.
Rugă pentru părinţi
La iniţiativa lui Nicolae Badea, un admirator al lui Păunescu, imediat după imnul Ştiinţei, cei prezenţi pe stadion au ascultat, mai mult sau mai puţini emoţionaţi, varianta audio a poeziei "Rugă pentru părinţi". Atunci au apărut pe gazon şi fotbaliştii lui Andone. Iar pe tabela electronică au rulat imagini cu fostul poet. Totul s-a încheiat cu aplauzele frenetice ale spectatorilor!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!