Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 31 octombrie 2012 23:50
Steaua s-a chinuit serios la Chiajna, ilfovenii reuşind să ducă meciul pînă în prelungiri, după 0-0 în timpul regulamentar şi era să fie taxată de arbitrul Marian Balaci.
În minutul 101 al partidei, Tibi Bălan a plonjat în careu în încercarea de a obţine o lovitură de pedeapsă. "Centralul" partidei s-a dus determinat înspre mijlocaşul Stelei şi i-a arătat cartonaşul galben şi imediat pe cel roşu, deşi jucătorul nu fusese avertizat pînă atunci. Bălan n-a reacţionat în nici un fel, protestînd în continuare în timp ce părăsea terenul.
Staff-ul "roş-albaştrilor" l-a oprit însă din drum şi i-a cerut lui Balaci să se uite din nou în carneţel. După ce şi-a dat seama de gafa pe care urma s-o comită, arbitrul l-a chemat înapoi pe teren pe Tibi Bălan, iar partida a continuat cu toţi cei 22 de jucători pe teren.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat