Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 27 octombrie 2016 00:00
Unirea a produs surpriza ieri în "16"-imile Cupei, iar divizionara secundă de la Brăila a eliminat-o pe Chiajna, chiar dacă puțină lume se aștepta.
"Eu de ce să fiu deranjat sau dezamăgit? Am folosit jucători care n-au prins minute până acum și-au jucat doar prin Liga 3 la echipa secundă a clubului. Cei care au programat acest meci miercurea nu s-au gândit absolut deloc la ce program are Chiajna! Suntem singura echipă care a jucat miercuri şi va juca şi vineri în campionat. Doar două zile între partide. Credeți că m-a interesat pe mine meciul ăsta de la Brăila?", a spus Săndoi pentru Gazetă.
Tehnicianul ilfovenilor a declarat că pentru echipa sa meciul cu CFR din etapa a 12-a a Ligii 1 este mult mai important. "Eu a trebuit să menajez mai mulți jucători pentru a fi odihniți la ora meciului cu CFR Cluj. Am încercat să trimit o echipă pe teren care să strângă minute și să ne ajute pe viitor. Dacă am pierdut și am fost eliminați asta e... Nu mai avem ce face. Pentru mine meciul cu CFR Cluj este prioritar, nu m-a interesat acest meci de Cupă! Nu sunt deloc supărat, mergem mai departe și sper să facem o figură frumoasă în partida de vineri, din campionat", a mai declarat tehnicianul de 51 de ani.
Unirea Brăila (L2) - Chiajna 1-0
Marcatori: C. Negru (31-pen)
Unirea Brăila: Olaru - G. Niţă, L. Ivan, Ghiocel, Necoară - Olenic, Petean (46 Enciu) - C. Roşu, Frunză (90Ă1 Stănciulescu), C. Neagu (89 Adăscăliţei) - Puşcaşu. Antrenor: Alin Pânzaru
Chiajna: Bălgrădean - Feussi, Mamele, Koenders, Borozan, Asanache - Novacek (57 N. Roșu), Buleică, Cr. Ciobanu, Ad. Cristea (69 M. Constantinescu ) - Ov. Marin (61 Serediuc). Antrenor: Emil Săndoi
Cartonaș roșu: M. Constantinescu (86)
Academica Clinceni - FC Voluntari 1-5
"Relaxarea ne putea costa victoria"
Voluntariul s-a impus la scor, dar după ce-a deschis scorul s-a văzut egalată de Academica. Cernat a adus liniștea și a vorbit pentru Gazetă: "Sunt fericit că am reușit să câștigăm și că am marcat de cinci ori în acest meci. Am avut emoții la început, am marcat, dar cum suntem noi, români, ne-am retras, ne-au prins pe un pas greșit și ne-au egalat. Nu pot să spun că mi-a fost teamă de meciul ăsta, dar era normal să fie mai greu, pentru că cei de la Cliceni au venit cu planuri mari și așa e cu echipele astea de Liga 2. Relaxarea ne putea costa victoria".
Academica Clinceni (L2) - FC Voluntari 1-5
Marcatori: C. Gheorghe (17) / Ad. Bălan (15, 33), Fl. Cernat (30), G. Deac (63, 71)
Clinceni: Matache - Venţer, M. Marin, Niţu, Fota - Udrea, Cocârlă (89 Chebac) - C. Gheorghe (87 Dogaru), Predescu, Fl. Ștefan - M. Coman (61 Lemnaru). Antrenor: John Ene
FC Voluntari: Petrariu - Filipov (80 Leasă), Maftei, Spahija (56 Balaur), Acsinte - C. Lazăr, Novac (46 G. Deac) - Căpăţână, Fl. Cernat, L. Marinescu - Ad. Bălan. Antrenor: Florin Marin
Chindia - Poli Timișoara 0-2
4 la rând
Timișoara a început campionatul cu -14 puncte și se anunța un sezon de coșmar pentru bănățeni. Chiar dacă lucrurile nu au fost perfecte, totuși au fost peste așteptări. Mai mult, în ultima vreme echipa merge ceas: a bătut pe Iași, Viitorul și Chiajna, iar ieri a venit momentul să treacă și peste Chindia. Ionuț Popa a aruncat în luptă mulți dintre titulari, mai mulți jucători de bază decât improvizații, și s-a impus printr-o "dublă" a lui Doman. Urmează deplasarea de la Botoșani. Urmează victoria cinci?
Chindia Târgoviște (L2) - Poli Timișoara 0-2
A marcat: Doman (30, 54)
Chindia: Meilă - Pătru, Vătavu, C. Dinu (35 B. Dinu), Martac - C. Anton - Neguț, L. Mihai (81 Pencea), Honciu, A. Neagoe (85 Nisipeanu) - Cherchez. Antrenor: Nicolae Croitoru.
Poli Timișoara: Curileac - Străuț, Cânu, Șeroni, Novak - Cârstocea, Llorente (70 I. Roșu), Artean - Bărbuț, Oct. Drăghici (63 Mailat), Doman (87 Sântean). Antrenor: Ionuţ Popa.
Unirea Tărlungeni - ASA Tg. Mureș 0-5
"Vrem în finală!"
Cu moralul ridicat după remiza cu Steaua, elevii lui Dan Alexa au făcut spectacol ieri în Cupa României, cu ocupanta locului 16 din liga secundă, Unirea Tărlungeni. Omul meciului a fost Ciprian Rus, atacantul adus în vară de la UTA, care a marcat o triplă.
"Ne bucurăm că ne-am făcut meciul ușor, după ce-am marcat repede. Pentru noi a fost foarte important să câștigăm și să mergem mai departe. Nici nu știu dacă am mai dat vreun hattrick în carieră, trebuie să caut să văd. Sunt fericit că mi-am ajutat echipa, asta era treaba mea. Ne dorim un drum cât mai lung, de ce nu?, până în finală", a spus vârful de 25 de ani.
Meciul s-a jucat pe un teren prost, noroios, iar lui Dan Alexa i s-a făcut milă de cei care vor spăla echipamentele: "O să aibă mult de spălat la ele, dar asta e meseria. A plouat foarte mult zilele astea, dar ne-am adaptat repede la starea proastă a terenului. A fost o victorie clară, chiar nu știu dacă ASA a mai câștigat la un astfel de scor. E clar că puteam să înscriem mai mult, dar starea terenului ne-a pus probleme serioase. Vom încerca să obținem maximum la fiecare partidă, iar tradiția ne obligă să mergem mai departe".
"Joi e o ședință foarte importantă pentru noi și sper ca lucrurile să intre pe un făgaș normal cât mai rapid. Trebuie să începem să adunăm puncte, iar perioada de iarnă să aducă liniștea la echipă de care avem nevoie"
Dan Alexa, antrenor ASA Tg. Mureș
Unirea Tărlungeni (L2) - ASA Tg. Mureș 0-5
Marcatori: C. Rus (9, 47, 65), Al. Ioniță I (41), Deaconu (56)
Tărlungeni: Gudea - Zamfir, G. Lazăr, Burnea (79 G. Ivan), M. Alecsandru - Zaina, Braga, Nicolici (62 Mbabi), A. Pătraşcu - Tigoianu, Sin (67 R. Nae). Antrenor: Laurenţiu Tudor
ASA Tg. Mureș: Mingote - G. Matei (73 Szasz), Dobrosavlevici (72 Cherteş), Netzer, G. Mendy - E. Dică, Deaconu, O. Ursu, Borza - Al. Ioniţă I (58 Ciolacu), C. Rus. Antrenor: Dan Alexa
Olimpia Satu Mare - CS Mioveni 1-3
"Vrem o echipă de Liga 1!"
Alexandru Pelici, antrenorul celor de la Mioveni, era fericit la finalul partidei cu Satu Mare. "În prima repriză au fost câte două ocazii de fiecare parte, dar imediat după pauză, în doar câteva secunde, am marcat. Ayza a făcut o fază senzațională și de acolo n-am mai avut emoții. Obiectivul nostru este să aducem o echipă de Liga 1 la Mioveni, vrem o echipă importantă, care să facă o sărbătoare în oraș. Acum ne concentrăm pe campionat și trebuie să continuăm să acumulăm puncte", a spus Pelici pentru GSP.
Olimpia Satu Mare (L2) - CS Mioveni (L2) 1-3
Marcatori: Luduşan (87) / Al. Popa (46), Ayza (58), Rădescu (68)
Olimpia Satu Mare: Şuta - Ciul, Iuhas, Heil, Duruş - Onicaş (63 Muntean) - Villand (57 Erdei), Tudoran (57 Luduşan), Krausz, V. Pop - Faur. Antrenor: Bogdan Andone
CS Mioveni: Fl. Croitoru - B. Stancu, Vişa, Gugu, Tomozei (78 Tirică) - A. Popa, Biceanu, Boboc (68 Gălan), Rădescu - Ayza, Nilă (68 G. Ivan). Antrenor: Alexandru Pelici
Metalurgistul Cugir - Poli Iași 0-2
"O gură mare de oxigen"
După patru etape în care n-au cunoscut gustul victoriei, ieșenii au câștigat 2-0 ieri, la Cugir, iar acum toată concentrarea se mută asupra meciului cu Steaua. Andrei Cristea a marcat al doilea gol al moldovenilor și a comentat pentru GSP: "Este o gură mare de oxigen pentru noi, aveam nevoie de un asemenea moral, mai ales că am trecut printr-o periaodă foarte proastă. Acum ne gândim doar la Steaua. E cel mai important pentru noi că ne-am revenim din punct de vedere mental, aveam nevoie de o victorie fie și într-un meci de Cupă".
Metalurgistul Cugir (L3) - Poli Iași 0-2
Marcatori: Frăsinescu (51), A. Cristea (62)
Metalurgistul Cugir: D. Popescu - C. Maftei, Negrescu, Bactăr, I. Tătar - Tăban (82 Iovănescu), M. Popa, Covaciu, Cocină - Itu (68 Vezan), Stoianof (59 Ad. Radu). Antrenor: Călin Moldovan
Poli Iași: Caparco - Bosoi, Sarici, Frăsinescu, Sato - C. Ştefănescu, Al. Creţu (46 V. Gheorghe), Chelaru, Ţigănaşu (75 I. Voicu) - Piccioni, A. Cristea (63 Boiciuc). Antrenor: Eugen Neagoe
Cetate Deva - Gaz Metan 1-7
Victorie și insolvență
După 7-1 cu Deva, medieșenii au primit o veste proastă din partea conducerii. Cu datorii de aproximativ 4 milioane de euro, clubul a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată marți de judecătorii Tribunalului Sibiu. Digi anunță că falimentul clubului a fost cerut încă din mai 2014, 6 baschetbaliști și antrenorul de atunci al echipei Gaz Metan, Marcel Țenter, au cerut falimentul clubului pentru datorii totale de 200.000 de euro, dar cea mai mare datorie a echipei este însă către bugetul statului, 3,3 milioane de euro.
Cetate Deva (L3) - Gaz Metan 1-7
Marcatori: Tecsi (21) / Bic (42-pen, 57), C. Danci (45Ă2), Axente (52, 59), Al. Zaharia (79), Buziuc (86)
Cetate Deva: Raţ - Vârtan, Dosan (54 Lințaru), Ionică, Al. Doboş - Vajda, Vaştag, Şaucă, Bloj (75 Sahru) - Tecsi, G. Velici (54 Kereki). Antrenor: Viorel Tănase
Gaz Metan: A. Marinescu - V. Creţu, R. Zaharia, Buzean, Trif (46 R. Romeo) - Bic, Danci, S. Lupu (61 Buziuc), D. Olaru - C. Petre (61 Al. Zaharia), Axente. Antrenor: Cristian Pustai
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!