Articol de Aurelian Botezatu, Bogdan Bălaş (foto) - Publicat miercuri, 24 iunie 2020 20:00 / Actualizat miercuri, 24 iunie 2020 22:01
Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat turul semifinalei Cupei României cu Poli Iași, scor 5-1.
- Data returului semifinalelor nu a fost încă stabilită. Conform FRF, se vor juca pe 8 și 9 iulie
- În cealaltă semifinală se vor înfrunta mâine, de la ora 20:00, Dinamo și FCSB.
Cu un moral la cote înalte după 3-1 cu Dinamo, în "Groapă", Sepsi s-a văzut "sabotată" aseară chiar din interior. Abia începuse meciul și Celea le făcea cadou moldovenilor un penalty, transformat de Andrei Cristea. Era abia minutul 5 și Poli părea să-și asigure deja un mic atu în perspectiva returului de pe 8 iulie. Părea, pentru că amfitrionii n-au acuzat șocul. Iar Lorand Fulop, "alimentat" când de Florin Ștefan, când de Ștefănescu, ar fi putut restabili egalitatea. Dacă lui i s-au opus bara și Denis Rusu, portarul oaspeților n-a mai avut replică la șutul plasat al lui Achahbar: 1-1. O consecință logică a superiorității roș-albilor, întreruptă când și când de câte-un raid al albaștrilor, care le-au dat emoții doar la "capul" veteranului Cristea.
La reluare, Sepsi a continuat să fie vioara întâi. Și și-a văzut răsplătit jocul generos la "capul" excelentului Lorand Fulop: 2-1. Cu trecerea timpului, exasperat de neputința oamenilor săi, Mircea Rednic și-a pierdut răbdarea, iar la un moment dat și-a pus mânile pe cap. În minutul 66, el făcea deja și ultima schimbare dintre cele 5 permise mai nou de regulament! Degeaba. Golurile au picat tot în poarta Iașiului. Logic, în condițiile în care Cabral n-a fost decât un jalon în fața lui Florin Ștefan, ca de altfel cam toți apărătorii moldoveni, iar Rusu a comis-o și el, ca Târnovanu în campionat. Scor final 5-1 și covăsneni se pot gândi deja la finală.
4 victoriiși 3 remize are Sepsi în toate întâlnirile din campionat cu Poli. Bilanțul în acest sezon: o victorie, două remize
9 meciuride campionat are Rednic pe banca lui Poli: o victorie, o remiză și 7 eșecuri. În Cupă, a bifat o victorie și eșecul de aseară
FINAL » Sepsi - Poli 5-1
- Au marcat: Achahbar '25 '75, L. Fulop '52, Carnat '79, Karanovic 86 / An. Cristea '5 (pen.)
- Leo Grozavu, antrenorul gazdelor, a fost eliminat în minutul 4 din cauza protestelor
- Vezi AICI live + statistici
- Vezi VIDEO de la meci
min. 86:, GOL SEPSI, 5-1: Karanovic stabilește rezultatul final cu o lovitură de cap.
min. 78, GOL SEPSI, 4-1: Nicolae Carnat șutează dintr-un unghi imposibil și profită de gafa imensă a portarului Rusu. Sepsi face un pas mare spre finala Cupei României.
min. 75. GOL SEPSI, 3-1: Florin Ștefan are o incursiune în flancul stâng, centrează ideal în fața porții, iar Achahbar face „dubla”.
min. 54, GOL SEPSI, 2-1: Lorand Fulop înscrie cu o lovitură de cap din 8 metri.
S-a terminat prima repriză, scor 1-1!
min. 42: Ieșenii sunt nervoși în finalul reprizei. Razvan Onea și Andrei Cristea văd câte un cartonaș galbe.
min. 25, GOL SEPSI, 1-1: Olandezul Anass Achahbar își face frumos mingea pe piciorul drept și trage aproape de bară. Rusu pune mâna, dar nu suficient pentru a respinge.
min. 5, GOL IAȘI, 0-1: Andrei Cristea nu și-a pierdut concentrarea în minutele de așteptare. Atacantul a tras precis, în dreapta portarului.
min. 4: Leo Grozavu, antrneorul lui Sepsi, a protestat vehement și a văzut cartonașul galben. A continuat să se manifeste inadecvat și a fost trimis în tribună.
min. 3: Daniel Celea și-a tras un adversar în careu, iar Ovidiu Hațegan a dictat lovitură de la 11 metri peste oaspeți.
Partida a început la ora 20:00!
Sepsi - Poli Iași, echipele de start
Sepsi: Niczuly - Carnat, Bouhenna, Celea, Fl. Ștefan - Velev, Vașvari - L. Fulop, Achahbar, M. Ștefănescu - Safranko
Rezerve: Fejer - I. Fulop, Dimitrov, R. Deaconu, L. Kovacs, C. Popescu, Karanovic, G. Dragomir, Csiszer
Antrenor: Leo Grozavu
Poli Iași: R. Rusu - Rodny Lopes, Klimavicius, Mihalache, Onea - Popadiuc, De Iriondo, Bourama, Horșia - Chacana, A. Cristea
Rezerve: Axinte - I. Cristi, R. Grădinaru, Fl. Șerban, Al. Zaharia, Almada, Longher, Luckasen Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe
Rednic vrea să salveze sezonul
Sepsi și Poli Iași vin cu moral diferit. Covăsnenii după victoria de la Dinamo, scor 3-1, care le-a consolidat locul secund în play-out, în timp ce moldovenii au pierdut toate meciurile jucate de la reluare și sunt ultimii în Liga 1.
VIDEO / Fanii lui Sepsi, încântanți de victoria cu Dinamo
Citește și alte știri despre Cupa României:
Dinamo, fără un jucător de bază în meciul cu FCSB! Decizia de ultimă oră luate de INMS