FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

7 declarații tari ale lui Slavko Perovic: „N-am semnat cu Dinamo pentru bani" + Ce spune despre problemele cardiace

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2019 13:47

Slavko Perovici s-a confesat Gazetei Sporturilor, atacantul sârb spune că este doar la 80 la sută din potențialul său și afirmă că nu e speriat de anunțul lui Ionuț Negoiță, întrucât el n-a venit pentru bani la Dinamo.

Slavko Perovici este on fire la Dinamo: a dat gol cu Viitorul (3-2) în campionat, a marcat o dublă cu Foresta (4-0) în Cupa României, în decurs de trei zile. 

A bifat al treilea meci consecutiv de la revenirea în echipa „câinilor", întrucât atacantul sârb de 30 de ani a avut două luni de pauză din cauza unor probleme medicale, cardiace. 

Când unii i-au zis să se lase de fotbal, fotbalistul le-a replicat că este sănătos tun și nu știe de ce anumite rezultate au fost negative la un control amănunțit. 

„Am doar cardiopatie, ceea ce au 80 la sută dintre jucători, nu am nimic, sunt sănătos", a replicat Slavko zilele trecute la Pro x. Cardiopatia ischemică este suferința muschiului cardiac (miocard) produsă de îngustarea (stenoza) sau blocarea (ocluzia) arterelor coronare.  

Golurile i-au adus mai mulți prieteni 

A trecut, ulterior, același test medical „picat", a primit viză de joc, iar atacantul s-a pus pe marcat goluri, impresionând cu cinismul în fața porții adverse, reușind să puncteze în ultimele două partide la toate ocaziile pe care le-a avut în fața adversarilor. 

Dusan Uhrin a crezut în el, l-a chemat la antrenamente, „ajutat" de accidentările din lot, l-a băgat pe sârb în echipă, iar acum a devenit chiar prima opțiune pentru titularizare, în condițiile în care Mattia Montini se reface greu după problemele medicale. 

În timpul interviului acordat Gazetei Sporturilor, coechipierii atacantului au trecut pe lângă el, fiecare i-a spus câte un cuvânt laudativ sau l-a bătut pe umăr, semn că succesul este apreciat și te face mai sociabil. Iar discursul fotbalistului are ceva din cel al unui speaker motivațional.  

„N-am semnat cu Dinamo pentru bani" 

1. „Golurile mele nu ar fi fost posibile fără assist-uri de mare calitate. Eu doar am definitivat opera. Nu a fost foarte dificil să înscriu, eu am făcut ceea ce trebuia, am relaxat misiunea echipei mele în meci. Am fost omul potrivit la locul potrivit. În alte partide, vor fi alți jucători ce vor marca pentru Dinamo, asta presupune munca într-un grup" 

2. „Nu sunt pregătit sută la sută, aș spune că sunt undeva la 70-80 la sută din potențialul meu, de la zi la zi, de la meci la meci, vreau să cresc, să fiu mai bun" 

3. „Secretul meu? Munca. Atât. În fotbal, ai momente bune și momente proaste. Poți să ratezi zece ocazii și apoi să înscrii la fiecare oportunitate apărută. Eu sunt mulțumit că după come-back-ul meu la Dinamo, colegii și antrenorul au avut o reacție foarte bună la adresa mea, asta m-a făcut să muncesc cu spor, să ofer rezultate. Este cea mai mare motivație a mea, iar ceea ce sunt acum este câștigul lui Dinamo, nu neapărat al meu personal" 

4. „Chestia cu problema cardiacă este un... Nu vreau să spun vreun cuvânt urât. Pentru mine, nu este o poveste, e ceva ce am lăsat în trecut. Sper că mă înțelegeți de ce nu vreau să spun nimic vizavi de acest subiect, fiindcă pur și simplu nu am ce vorbi. Sunt chestii de întrebat pentru alți tipi, nu pentru mine. Nu vreau să acuz, sunt fericit că sunt la Dinamo, că antrenorul mi-a dat o șansă, vreau să răsplătesc cu tot ceea ce am mai bun pe cei ce au crezut în mine" 

5. „Sunt sigur că vor fi zile și mai bune în fotbal pentru mine, pentru Dinamo. O luăm pas cu pas. Viitorul va fi frumos, dacă vom fi concentrați" 

6. „Sunt mândru că sunt la Dinamo, încerc să fiu un luptător în fiecare meci, să pun toată inima, sângele, corpul meu ca echipa să învingă" 

7. „Am auzit ceea ce a spus boss-ul clubului la conferința de presă, nu e o chestie confortabilă pentru echipă. Te pune pe gânduri, te întrebi ce se va întâmpla cu Dinamo. Dacă mă întrebați pe mine, vă răspund sincer, pe loc: este cea mai mică problemă în viața mea! Eu n-am venit aici pentru bani, am jucat pe bani mult mai mulți în Turcia. Mult mai mulți. Când am semnat cu Dinamo, am făcut-o că am vrut performanță, nu bani. Jocul nostru e pe teren, iar cel al conducerii e să facă rost de finanțe, vom vedea ce va fi".

„Vreau să mulțumesc fanilor că sunt mereu calzi cu noi, că ne însoțesc la fiecare meci. Îi asigur că vor veni zile mai bune, să rămână cu noi și le vom oferi motive să fie fericiți" 
Slavko Perovici, atacant Dinamo 

12 meciuri oficialea ratat Perovici din totalul celor 16 jucate de Dinamo în toate competițiile

5 goluriîn 21 de partide a înscris sârbul ediția trecută pentru Istanbulspor, în liga secundă turcă

4 formațiidin liga secundă turcă a bifat Perovici în ultimul cincinal până să semneze cu roș-albii: Istanbulspor, Manisaspor, Denizlispor și Alanyaspor

Vezi și:

BOMBA anului! Dumitru Dragomir vrea să investească la Dinamo: „Am vorbit cu domnul Cataramă și i-am spus că vin alături de el!” + care e măsura remarcabilă: „Becali va face la fel!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
angel_of_death_
angel_of_death_  •  01 Noiembrie 2019, 18:04

Vrem o dubla si cu craiova .. Si o dubla de porumb pt iosif randoom laslas ...

1795880353769029
Tiberiu Horcea  •  01 Noiembrie 2019, 17:53
Postat de cneius pe 01 Noiembrie 2019, 15:44

Interesant! Prima data a picat testul, apoi l-a luat ?! Ma indoiesc ca s-a vindecat, boala respectiva e cronica. In alta ordine de idei, nu vi se pare distractiv ca peste 70% dintre jucatorii care vin la Dinamo (inclusiv antrenorul), nu vin pentru bani ??? Ce bogati trebuie ei sa fie !

Majoritatea jucatorilor adusi de Dinamo vin in momente mai proaste ale carierei si atunci nu au pretentii mari financiare si nici nu joaca pt bani, joaca in ideea ca isi pot relansa cariera si pot prinde un contract bun in alta parte.

100002473541087
Danut Ognean  •  01 Noiembrie 2019, 17:41

succes si la cat mai multe goluri si chiar impotriva fcsbeului esti doua clase peste florinel balanel coman!fortza dinamo!fortza cfr

Vezi toate comentariile (11)
Comentează