FOTBAL  »  Superliga  »  

7 scurte » De ce va lupta Craiova pentru FCSB + pe cine mai vând oltenii + strategia aiuristică a lui Rednic

Articol de GSP - Publicat luni, 06 mai 2019 08:23

7 scurte - rezumatul rapid al celor mai interesante subiecte recente remarcate de Cătălin Țepelin, redactorul șef al Gazetei Sporturilor.

Cinci comentarii:

1. Vicecampionii ultimelor 3 sezoane sunt și campionii calculelor. Cei de la FCSB rămân agățați de "dacă"-uri, dar prin victoria de la Craiova tocmai și-au făcut rost de un sprijin neașteptat. Pentru că oltenii sunt într-un real pericol să piardă Europa și, prin urmare, sunt forțați de clasament să se dea peste cap etapa viitoare și să vină cu puncte de la Cluj. Ceea ce ar putea parca trofeul pe o măsuță la marginea terenului în ultima rundă, pe Arena Națională, la un FCSB - CFR care să decidă cinstit titlul, după o luptă finală parte-n parte.

2. Jovial și pozitiv, ca de obicei, Gică Craioveanu făcea recent socoteala că "Bancu și Mateiu ar merita să plece la vară în străinătate". Grande, poate în conducere ar fi cazul să lucrați intens și lista de achiziții, nu doar la aia de vânzări, nu? Și eventual în căruța cu "plecați" să-l urcați și pe Donkor. 

3. Nevoia de relansare a produsului numit Liga 1 e redusă de cluburi la o miză unică: programarea meciurilor la ore nepotrivite. Sigur că nu e confortabil să joci luni de la 21:00, dar au fost multe, foarte multe meciuri din acest sezon jucate în weekend la ore decente și care au adus doar câteva sute de oameni la stadioane. Călărași, Mediaș, Giurgiu, câteodată Botoșani și Iași, nu mai vorbim de Chiajna și Voluntari, ba chiar și FCSB sau Dinamo uneori. Nu e ca și cum un Clinceni - Sepsi va rupe tribunele doar pentru că va fi pus la o oră ideală. Calitatea fotbalului e problema. Și nu televiziunile o vor rezolva.

4. Cât de mare e performanța naționalei care s-a calificat în a doua grupă valorică a hocheiului mondial? Uriașă! Priviți numai un pic ce spune o statistică scoasă la lumină de Emil Hossu-Longin, jurnalist de calibru al TVR-ului și super-pasionat de hochei: România le-a învins pe Polonia (20 de patinoare, 1.000 de seniori), Ucraina (25 de patinoare, 1.900 de seniori), Japonia (117 patinoare, 7.700 de seniori) și Olanda (19 patinoare, 1.100 seniori). Noi avem doar 6 patinoare amărâte și 306 seniori legitimați!

5. Rednic i-a dat afară pe Penedo și Muțiu în toamnă-iarnă. După o vreme, l-a readus pe cel din urmă. Și l-a transferat pe McDermott. Pe care l-a dat afară după 3 meciuri și l-a adus pe Mandanda. Despre care spune acum că are un salariu prea mare și că nu merită efortul să-l țină la Dinamo din vară. Vede cineva logica din strategia lui Rednic și luminița din spatele acestui șantier continuu numit Dinamo?

Plus două recomandări:

1. Un interviu dezarmant cu Andreea Răducan, președintele Federației de Gimnastică. "Nu mai așteptați minuni de la Federație. La cluburi e dezastru. Investiții zero în ceea ce înseamnă infrastructură, aparate vechi și foarte vechi, unele dintre ele de 20 de ani în sală". Explicațiile pe larg, aici.

2. Radu Naum și o nedumerire generală: "Ce a făcut Liga 1 cu cele peste 150 de milioane de euro pe care le-a primit în ultimul cincinal?". Editorialul integral, aici

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
ticbis
ticbis  •  06 Mai 2019, 12:37
Postat de observator_federal pe 06 Mai 2019, 10:15

Ce rezultat ar fi făcut aseară Fcsb fără Donkor în teren? Destul de penibilă este și includerea în ”palmaresul” marii speranțe Dennis Man a autogolului lui Donkor, după ce că i s-a ”validat” și golul din offside din ultimul 3-2 (alt meci cu Donkor ”decisiv”)... Mare tactician Teja, pragmatici vicecampionii...

Bre amaratule, de 16 ore incoace te vad ca n-ai avut somn si ti-a pierit si pofta de mancare; esti capiu pe forumurile gsp, pe toate articolele, cu sute de comentarii, de parca t-a lovit apoplexia!:) Bre, chestia e clara si rezolvata: CSU Craiolguta-Steaua: 0-2! Punct! Iti inteleg frustrarile, insa, mai bine, te-ai ambitiona sa bateti la Cluj, ca altfel aveti toate sansele la ciu-ciu particicipare in cupele europene in toamna asta!:)

patrutreitrei
patrutreitrei  •  06 Mai 2019, 10:41

Dacă dvs. susțineți că este normal să se programeze meciuri luni de la ora 21:00, ori nu înțelegeți fenomenul, ori sunteți pe statul de plată al televiziunilor. Dați un exemplu din ligile care produc fotbal de calitate, în care etapele sunt lăbărțate pe 3-4 zile, în care sunt transmise în direct absolut toate meciurile etapei, și în care meciurile se programează noaptea în zile lucrătoare. De ce poate juca Dortmund sâmbăta la 16:30?! Barcelona joi la 18:30?! City sâmbătă la 12:30?! Ajax duminică la 13:30?! Dați un exemplu din Liga 1, în care Steaua, Craiova, CFR sau Viitorul au jucat la ore asemănătoare! Normalitatea ar însemna să se joace toate meciurile în 1-2 zile, de la ore normale, adică după amiază și seara în weekend și după amiază în zilele lucrătoare. să se transmită în direct max. 3-4 meciuri / etapă. Atunci am avea mult mai mulți oameni pe stadioane. Să nu credeți că cifrele acelea fabuloase al echipelor mari se datorează exclusiv oamenilor din cartierul respectiv. Ați văzut câți au fost în galeria Stelei la Craiova duminică la 21:00 seara? Uitați-vă câți vor face deplasarea de la Cluj la Giurgiu luni seara la 21:00... mda, calitatea e problema...

since1907
since1907  •  06 Mai 2019, 10:23

'Domnule' Teapalin, keep dreaming...scumpa si eterna ta steluta l.a luat pe 2 in brate.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează