Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat joi, 09 ianuarie 2025 23:27 / Actualizat vineri, 10 ianuarie 2025 00:18
Dinamoviștii care așteaptă cu înflăcărare noi vești în privința demolării stadionului și, implicit, a construcției noii arene, mai au o grijă pe fundal, mai exact un detaliu arhitectural ce va aglomera agenda firmei care-și va adjudeca licitația. Până ca buldozerele să transforme „Groapa” în ruine, trebuie ținut cont de un amănunt: stâlpii de rezistență ai Tribunei I sunt aceiași care susțin Spitalul Floreasca, ceea ce înseamnă că procesul de demolare va fi mai mult ca sigur îngreunat. GSP a aflat că managerul spitalului n-a fost anunțat încă de lucrările ce vor avea loc în acel perimetru.
Alt an, alte speranțe croite cu duiumul în jurul intens mediatizatei modernizări a stadionului Dinamo.
În timp ce lucrările la obiectivele secundare din complex au început deja, reporterii GSP prezentându-vă marți ultimele noutăți de la „Velodrom” și terenurile secundare din Parcul Sportiv, stadionul Dinamo își trăiește, în teorie, ultimele clipe de existență în actuala configurație.
„Câinii” stau ca pe ghimpi în așteptarea datei de 14 februarie, însă nu pentru Ziua Îndrăgostiților, ci pentru că CNI ar trebui să desemneze atunci câștigătoarea licitației destinate construirii noului stadion, șase firme fiind în așteptare.
Pilonii de rezistență ai Tribunei I susțin și Spitalul Floreasca
Vor urma, însă, alte bătăi de cap. Motivul? Demolarea arenei nu se poate realiza dintr-un foc, ea trebuie să țină cont și de obiectivele de infrastructură din vecinătate. Unul dintre ele e Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, ai cărui piloni de susținere trebuie înlocuiți, fiind aceiași care susțin structura de rezistență a Tribunei I.
Va fi o procedură costisitoare, iar CNI, care și-a asumat inclusiv cheltuielile acestei operațiuni, se vede nevoită ca, în paralel cu demolarea, să construiască un zid de sprijin pentru a garanta stabilitatea structurii de rezistență a spitalului, aspect confirmat și de către Ionuț Popa, președintele CS Dinamo.
Managerul Spitalului Floreasca: „Nu știu nimic, nu am fost informați”
În toată această ecuație, Gazeta Sporturilor a aflat că, până în acest moment, conducerea Spitalului Floreasca nici măcar nu a fost anunțată că primul spital de urgență din România, cel mai mare al țării, înființat în 1934, e vizat de respectivele lucrări de mentenanță la structura clădirii.
În acest sens, GSP.ro l-a contactat joi pe managerul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Andrei Bogdan Zidaru, care spune că nu e la curent cu această operațiune.
„Nu știu nimic, nu am fost informați despre acest aspect”, a precizat managerul de la Floreasca.
Președintele CS Dinamo: „Se va construi un zid de sprijin pentru a nu afecta structura de rezistență a spitalului”
Subiectul e unul presant, de actualitate printre dinamoviști, el declanșând diverse dezbateri în ultimele luni.
La finalul anului trecut, Ionuț Popa, omul #1 de la Clubul Sportiv Dinamo, a dat asigurări că situația care vizează Spitalul Floreasca nu va afecta startul lucrărilor și că există o strategie bine pusă la punct în privința acestui inconvenient:
„Lucrarea a fost împărțită în trei. Se va lucra în același timp pe stadion, unde se demolează, la conducta care trebuie modificată si care trebuie deviată, și în locul unde se va construi zidul de sprijin pentru a nu afecta în niciun fel structura de rezistența a spitalului.
De aceea caietul de sarcini și proiectarea așa au fost gândite, cu începere a lucrărilor în trei faze simultane.
O echipă va demola, o echipă de instalatori se va ocupa de devierea conductei și o echipă va consolida zidul. Deci, în același timp, o să vedeți trei activități diferite pe stadion. Unii deviază, unii demolează, unii consolidează. Nu este nici niciun impediment”, a explicat Ionuț Popa, președintele Clubului Sportiv, invitat la emisiunea online „Totul pentru Dinamo”.
„Dacă tu o să dărâmi stadionul, riști să-ți plece Spitalul de Urgență și toată zona!”
Adrian Cefalan, directorul de investiții de la CNI, nu e străin de situația de la Floreasca, acesta abordând subiectul încă de acum un an și jumătate:
„Noi o să facem un canivou pentru devierea de rețea, însă marea problemă la Dinamo este că o parte din stadion funcționează ca și zid de sprijin.
Dacă tu o să dărâmi stadionul, riști să-ți plece Spitalul de Urgență și toată zona. Astfel că proiectul prevede o incintă de piloți care să stabilizeze și, după aceea, să poți să faci demolarea.
Exact același lucru l-am făcut la Rapid, de la stradă spre Teatrul Giulești, acolo era aceeași problemă, dar pe o porțiune mult mai mică”, spunea Adrian Cefalan în 2023, conform ProSport, în dialog cu membrii comisiei Ministerului Dezvoltării.
25.059 de locuriva avea noul stadion Dinamo, ale cărui costuri se ridică la 170 de milioane de euro
Stadionul va avea heliport pentru Spitalul Floreasca
Proiectul arenei din Ștefan cel Mare cuprinde dotări ultramoderne, fiind încadrat în categoria „Elite”, conform clasificării UEFA. Dincolo de caracteristicile arenei, e de notorietate faptul că, în incinta complexului, va fi montat și un heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Floreasca.
Heliportul certificat va permite aterizarea elicopterelor MAI care execută misiuni în situații de urgență (SMURD). Va fi construit la înălțimea copertinei tribunelor, cu acces direct în Spitalul Clinic de Urgență București.
Facilitatea a fost solicitată expres de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Ultima informare oficială: s-a amânat pentru a doua oară desemnarea câștigătorului licitației
La finalul lunii decembrie, CNI a amânat, pentru a doua oară, desemnarea unui câștigător al licitației pentru construirea noului stadion din „Ștefan cel Mare”. Șase firme s-au înscris la licitație prin care vor să-și adjudece proiectul de construire a noii arene dinamoviste. Acum, CNI a amânat desemnarea câștigătoarei pentru 14 februarie.
„Compania Națională de Investiții anunță amânarea termenului de finalizare a procedurii de evaluare financiară a ofertelor depuse de cele 6 asocieri de companii ce își doresc contractul de «Proiectare, execuţie lucrări și asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: „Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo București, Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București”».
Noul termen limită comunicat de CNI este 14 Februarie 2025”, a transmis pagina de Facebook Noul Stadion „Dinamo”.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul