Articol de GSP - Publicat luni, 27 august 2018 18:00
Mijlocaşul la închidere al Iaşiului, Ionuț Cioinac (27 de ani), a fost din nou personajul negativ al echipei din Copou după ce-a fost eliminat în minutul 45 al partidei de la Călărași, pierdută cu 0-2.
Cioinac a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault la Ispas, iar arbitrul l-a trimis la cabine. În sezonul trecut, jucătorul celor de la Poli a mai contabilizat două eliminări stupide, cu Dinamo și FCSB.
După meciul contra steliștilor, președintele Adrian Ambrosie anunța: "Cioinac a primit un ultim avertisment. În cazul în care va mai avea o abatere asemănătoare, vom lua măsuri radicale, ce pot ajunge chiar şi până la excluderea din lot".
Vezi și: Flavius Stoican curtează un fotbalist de la FCSB: "Nu-mi iau gândul de la el!"