Articol de Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 07 mai 2008 00:00
Bölöni despre faptul că ar urma să cîştige anual 3 milioane €.
– Domnule Bölöni, ce scop are noua întîlnire cu Fathi Taher de la Dubai?
– Nu ştiu nimic despre aşa ceva. Sincer!
– Totuşi, în ce stadiu au ajuns tratativele cu Rapid?
– Lucrurile n-au mai avansat prea mult de la discuţia avută cu domnul Taher. Acum sînt în situaţia de a mă obişnui cu ideea de a analiza propunerea Rapidului, în paralel cu munca pe care o fac la Al-Jazeera.
– L-aţi convins pe Neluţu Sabău să lucreze cu dumneavoastră în Giuleşti sau îl veţi coopta pe Viorel Moldovan?
– Nu este momentul să vorbim despre staff. Sînt alte chestii de rezolvat.
– Nu vă convine salariul anual de 3 milioane de euro?
– Sînt nişte halucinaţii care nu au nimic în comun cu posibilităţile fotbalului românesc. Nu ştiu cine a scos aceste cifre, pentru că în discuţia avută cu domnul Taher nu s-a atins problema financiară. Sînt aberaţii şi mă surprinde că se vorbeşte despre sume, salarii, prime, care ar trebui să nu fie divulgate.